Zilele Filosofiei

0

În urmă cu peste două milenii, vechii greci au concretizat o atitudine în fața vieții într-o formulă pe care au numit-o Filosofie. Sub această denumire, inspirați de semnificația acesteia – Dragoste pentru Înțelepciune, ei au elaborat cu cea mai mare înflăcărare o știință, un mod de viață, o metodă de sondare și plăsmuire a tuturor posibilităților ființei umane.

Astfel, îmbinând cu grijă cele mai înalte gânduri și aspirații ale umanității, Filosofia a devenit unealta ce poate oricând rivaliza cu ciocanul lui Hefaistos sau toiagul lui Merlin. Operele create cu ajutorul Filosofiei ne privesc astăzi din cărțile de istorie, prin figurile celor ce i-au onorat învățăturile, dar și prin culturile și civilizațiile ce au înflorit datorită ei.

În luna noiembrie, vă invităm să celebrăm împreună Filosofia, ca mare Artă a umanității, observând atât importanța ideilor filosofice, cât și efectul pe care acestea le pot produce în conștiința și viețile oamenilor.

Programul complet al evenimentului:

Vineri, 23 noiembrie, ora 18:30
Ambasada, str. Anton Seiller nr 2
Prelegere filosofică: Modelul de şcoală paideică. Studiu de caz: Școala de la Păltiniș
Conferențiar: Monica Varga

Duminică, 25 noiembrie, ora 18:00
Casa Adam Muller Guttenbrunn, Str. Gheorghe Lazăr, nr. 10-12
Reprezentație teatrală: Coloana nesfârșită, adaptare după Mircea Eliade

Luni, 26 noiembrie, ora 19:00
Asociația Culturală Noua Acropolă Timișoara, Str. 1 Decembrie, nr 82
Dialog socratic – Despre Dreptate și ordinea naturală
Lectură recomandată: Republica de Platon

Marți, 27 noiembrie, ora 19:00
Asociația Culturală Noua Acropolă Timișoara, Str. 1 Decembrie, nr 82
Dialog socratic – Despre iubirea platonică
Lectură recomandată: Banchetul de Platon

Miercuri, 28 noiembrie, ora 19:00
Asociația Culturală Noua Acropolă Timișoara, Str. 1 Decembrie, nr 82
Dialog socratic – Despre Suflet și instinctul nemuririi
Lectură recomandată: Phaidon de Platon

Participarea la dialogurile socratice este posibilă în limita locurilor disponibile (25 locuri/întâlnire). Pentru a asigura o bună desfășurare a evenimentului, vă invităm să vă înscrieți aici.

Organizarea acestui eveniment este realizată de voluntarii Asociaţiei Culturale Noua Acropolă Timișoara cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.