Zilele Filosofiei la Timisoara, 17- 19 noiembrie 2011

0

Eveniment prilejuit de Ziua Internaţională a Filosofiei decretată de UNESCO

Asociaţia Culturală Noua Acropolă cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Judeţean Timiş vă invită la sărbătorirea

ZILEI INTERNAŢIONALE A FILOSOFIEI

Noua Acropolă şi-a propus, încă din anul înfiinţării sale să redea filosofiei valoarea practică şi utilă omului, prin care acesta poate descoperi un sens mai profund al vieţii.

Să trăieşti ceea ce înveţi şi să înveţi din ceea ce trăieşti!

Acesta este mesajul pe care filosofia l-a transmis întotdeauna omenirii. Filosofia activă dezvoltă capacitatea omului de stăpânire de sine şi de acţiune în acord cu ceea ce raţiunea şi conştiinţa pot capta din armonia lumii. Astfel, ea conciliază sentimentul, gândirea şi acţiunea. A trăi într-o manieră filosofică înseamnă a lua în considerare toate aspectele existenţei şi a oferi vieţii un sens integral.

Evenimentul Zilele filosofiei vă invită să vedeţi cum putem în orice activitate înlătura învelişul superficial şi redescoperi autenticitatea. Vă propunem: expoziţia Mari filosofi ai lumii, o colecţie a celor mai valoroase gânduri aflate în tezaurul umanităţii; conferinţele: Filosofia budistă, Filosofia stoică şi Filosofia omului învingător; Filmele documentare: LUDOVIC – Reîntoarcerea lui Lohengrin, Etruscii, pelegrini în eternitate, Florenţa, steaua Renaşterii, Marcus Aurelius, împăratul filosof, NOUA ACROPOLĂ, 50 de ani de filosofie activă; teatru de păpuşi pentru copii: Frumoasa din pădurea adormită; turnir cavaleresc pentru copii; prezentarea cursului introductiv de filosofie şi psihologie; recital Farkas Szilamer Gabriel: Sunete de sitar, flaut, chitară şi voce; teatru filosofic: Din învăţăturile marilor filosofi ai lumii.

Activităţile se vor derula între orele 10.00 – 21.00, la Cercul Militar Timişoara din Piaţa Libertăţii, din 17 noiembrie 2011 până în 19 noiembrie 2011.

Le mulţumim pe această cale partenerilor, sponsorilor şi colaboratorilor noştri:

Parteneri: Primăria Municipiului Timişoara şi Cercul Militar Timişoara

Sponsor principal: ProCar Skoda

Sponsori: Biroul de traduceri Just, La Fântâna, Bijuteria Belissima, PrintPress, Fundaţia Rubin, Sound Management, SfaraTours

Parteneri media: 24FUN, RomâniaPozitivă.ro, EVIVE.ro, Timisoreni.ro, TimişoaraAzi.ro.

Programul evenimentului Zilele Filosofiei pe site-ul nostru www.noua-acropola.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează