Pentru că ”nu se întâmplă nimic în Timișoara” vă așteptăm în acest weekend la trei seri consecutive de concerte live, cu 18 trupe locale, două scene pe vapor, o instalație interactivă ce sondează istoria muzicală timișoreană și un exemplu de excelență ”made in TM” în susținerea căruia se pot implica toți cei prezenți.
VINERI, 20 SEPTEMBRIE, 19:00 – 23:00:
Arc Gotic, Nomega, Ora H, Brum, Rubik’s Cube, Implant Pentru Refuz
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE, 19:00 – 23:00:
The Case, Grave for Sale, Methadone Skyes, Misguided, Burning Table, Sebastian Spanache Trio
DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE, 19:00 – 23:00:
Mădălin Luca, Sonatic, Secret Evil Project, Mere, Era Ticăloșilor, JazzyBIT
Evenimentul Made in TM promovează excelența timișoreană, prin susținerea alpinistului Horia Colibășanu în proiectul de ascensiune pe Everest, Himalaya.
Accesul la eveniment este gratuit, iar programul începe, în fiecare seară, la 19:00 fix și se încheie la 23:00.
Made in TM mobilizează comunitatea muzicală timișoreană.
Evenimentul din acest weekend este dedicat muzicii create în Timișoara, reunește abordări creative variate, ce se vor succeda într-un program dinamic pe cele două scene de pe vaporul D’arc. Fiecare trupă va performa exact 30 de minute, pentru ca toți cei prezenți să-și poată face o imagine cât mai bogată despre ce se întâmplă în prezent pe scena muzicală timișoreană. Fie că se află la început de drum sau sunt deja consacrate, cele 18 trupe invitate actează în peisajul cultural al orașului, iar formatul evenimentului invită la mobilizarea artiștilor, și, în acelasi timp, încurajează inițiativa și dialogul.
Made in TM încurajează inițiativele pornite din Timișoara.
Tot în cadrul evenimentului se dă și startul unei curajoase inițiative de documentare a peisajului muzical timișorean – un proiect de lungă durată, ce se va materializa într-o o arhivă online a muzicienilor, trupelor și materialului discografic produs în Timișoara. Lansarea va fi marcată de o expoziție interactivă cu fragmente documentare despre muzica timișoreană a deceniilor trecute și o masă rotundă la care vor participa colecționari și cunoscători de istorie recentă a mișcării muzicale timișorene.
Made în TM promovează valorile timișorene.
Primul român care a primit distincţia „Spirit of Mountaineering”, în cadrul celui mai mare festival de recunoaştere a performanţelor în alpinism, Horia Colibășanu a realizat cea mai bună performanță a alpinismului românesc: escaladarea a 6 vârfuri de peste 8000m, printre care și celebrul K2, din Himalaya, în 2004. Horia este un exemplu de performanță cu care timișorenii se pot mândri, iar cei prezenți la eveniment se pot implica în acțiunea de strângere de fonduri pentru susținerea următorului său proiect de ascensiune pe Himalaya achiziționând tricouri sau afișe Made in TM.
Made in TM este o inițiativă: AnoinmTM, D’arc, Synopsis, U-Man
www.facebook.com/madeintm – pagina de Facebook Made in TM
http://www.youtube.com/watch?v=wQU5HzE74RE – Made inTM for Horia Colibășanu
http://www.youtube.com/watch?v=2GeB_8Ii8B8 – Made in TM teaser

