Tradiții reinventate – soluții neașteptate de dezvoltare durabilă

0

Travling: Tradiții Creative este o încercare de video-documentare a modalităților prin care patrimoniul cultural și natural contribuie la dezvoltarea comunităților, din punct de vedere economic, turistic, social, cultural și identitar.

Rețeaua România Tradițiilor Creative continuă punerea în context a regândirii tradițiilor cu proiectul „Travling: Tradiții Creative”, care investighează puterea recuperării, actualizării și valorificării tradițiilor, dar și calitatea acestora de a reprezenta resurse creative pentru activități economice sustenabile, profitabile și generatoare de locuri de muncă.

Protagoniștii materialelor video sunt: Fundația Pro Patrimonio, Kraftmade, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Școala de la Piscu – membri ai comunității România Tradițiilor Creative, o rețea care a luat naștere în 2017 din necesitatea de a aduce la un loc arta, meşteşugurile şi industriile creative, alături de antreprenori, reprezentanţi ai patrimoniului cultural, instituții și organizații care se îngrijesc de păstrarea tradiției și reinventarea ei pentru a o face relevantă în zilele noastre.

Primul film din această serie poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=sfYphlGgPcM, și pornește de la colecția de obiecte de design Honest Goods, inspirată de Vila Golescu, un demers de anduranță, în care salvarea și reactivarea patrimoniului cultural merg mână în mână cu educația și construirea punților de legătură între comunități. Proiectul este inițiat de Fundația Pro Patrimonio, o asociație născută din îngrijorarea față de starea actuală a patrimoniului cultural și natural românesc.

Conceptul „Travling”, specific industriei cinematografice, se referă la acel cadru de film în care camera de filmat se mișcă în sincron cu subiectul filmării. Protagoniștii care, prin activitatea lor, contribuie la promovarea conceptului de „tradiții creative” se află într-o permanentă evoluție și prezentarea acestei evoluții poate duce la demontarea și explicarea acestei idei generoase.

Exemplele de bună practică prezentate în filme pot deveni modele inspiraționale pentru alte proiecte care își propun să valorifice creativ diferite elementele de cultură tradițională. Rolul educativ al mini-documentarelor este dublat de nevoia de a defini conceptul de tradiții creative, un domeniu încă insuficient explorat, care poate contribui la definirea și consolidarea brand-ului de țară al României.

Întreaga serie de filme este disponibilă pe canalul de YouTube: https://www.youtube.com/traditiicreative/ și în pagina de Facebook a rețelei: https://www.facebook.com/TraditiiCreative/

Proiectul Travling: Tradiții Creative este inițiat de DC Communication și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Parteneri media: Citatepedia, CINEPUB, BucurestiFM, Igloo media, Modernism Punct Ro, Revista Zeppelin.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.