TIMIȘOARA: „Odată ca niciodată”, seară multiculturală cu proiecţie de film, muzică și responsabilitate socială

0

Pelicula Culturală vă invită joi, 20 februarie, de la ora 19.00, la filmul Once, în regia lui John Carney, la sediul Fundației Balul Vienez, str. Ady Endre, nr. 11, sala vieneză, la mansardă.

 Afis film irlandez mic

Filmul, pus la dispoziție de Ambasada Irlandei în România, este un musical al zilelor noastre. Acţiunea se petrece pe străzile Dublinului, iar coloana sonoră cuprinde cântece ale lui Glen Hansard (din formaţia irlandeză The Frames) – actorul principal – şi ale Markétei Irglová. Filmul a avut 21 de nominalizări la diferite festivaluri și a câștigat 17 premii, dintre care 1 Premiu Oscar în 2006, pentru Cel mai bun cântec original – „Falling Slowly”. „Odată ca niciodată” („Once”) e un muzical romantic unic, non-conformist din multe puncte de vedere, apreciat pozitiv de critici: „Un film care merită să îl vezi de mai multe ori” (Peter Travers, Rolling Stone); „Un film minunat. Ar putea fi cel mai bun film muzical al generaţiei noastre” (Michael Phillips, Chicago Tribune).

Vom avea onoarea de a-l avea alături de noi pe domnul Gerard Corr, Ambasadorul Irlandei în România, care ne va vorbi în deschidere despre relațiile culturale bilaterale dintre cele două țări. Suntem cu atât mai încântați de prezența domnului Ambasador cu cât acesta va fi la prima vizită oficială la Timișoara, la un eveniment ce pune filmul irlandez în prim plan.

Pentru a vă introduce în atmosfera filmului, în deschidere vom avea un minirecital de chitară-voce susținut deBogdan Racz, un tânăr pasionat de muzică, care va interpreta câteva piese, asemeni personajului principal din film.

Locația care ne găzduiește evenimentul este o clădire în stil Secession, dintr-un cartier plin de istorie al Timişoarei, cartierul Iosefin. Aici are sediul Fundația Balul Vienez de la Timișoara care administrează sala vieneză, pe care o pune la dispoziție diferitelor activități cultural-artistice. Și pentru că în această sală își desfășoară cursurile și o școala de dans, vom asista la o mini-demonstrație de tango argentinean.

Biletele de acces la filmul din luna februarie sunt produse de igienă – săpun, șampon, duș-gel, detergent de rufe -care vor fi donate femeilor sprijinite prin Federaţia Caritas, serviciul Adăpostul pentru femei, victimele violenţei domestice „Maria a Apostolilor”, care a găzduit pe parcursul timpului peste 100 de mame cu copii. Am ales această cauză pentru că în filmul nostru regăsim o mamă care își crește copilul singură.

Pentru detalii ne puteți urmări pe www.facebook.com/PeliculaCulturala.

Timişoara merită o Cinematecă! Pelicula Culturală împreună cu Asociația Marele Ecran și Asociația Camera 4 au creat un chestionar online prin care strânge semnături pentru înființarea unei cinemateci la Timișoara. Vă invităm să vă exprimați opinia și să-l daţi mai departe celor interesați: http://goo.gl/eqGcj5

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 12 ani de experiență ca trainer pentru circa 7000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează