Timișoara: Baroque ǁ Urban – De la baroc la neo-baroc

0

Cel mai important eveniment de artă contemporană al anului, la Timișoara

Arta îmbracă cele mai variate forme, iar în Timișoara, oraș prin excelență baroc, reminescențele acestui stil rămân și astăzi un reper, chiar dacă ele capătă noi valențe.

mesh

Organizat de Muzeul de Artă din Timișoara și Fundația Herczeg, BaroqueǁUrban este un proiect pilot pentru muzeele din România și marchează un itinerariu complex, pornind de la colecția de baroc imperial, trecând în prezent, prin picturile monumentale ale pictorului Gheorghe Fikl și proiectând o posibilă versiune a viitorului baroc, într-un dark room experimentarium, un concept al artistei franceze Josepha Blanchet.
Primul segment al expoziției De la baroc la neo baroc, organizată în cadrul proiectului Baroque ||Urban, va aduce în prim plan moștenirea barocă a Timișoarei cu obiecte de colecție ale Muzeului de Artă din Timișoara și din colecția personală a familiei Herczeg.

Al doilea segment al expoziției îl aduce în prim plan pe unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani, timișoreanul Gheorghe FIKL într-un melanj inedit de istorie, artă și instalație digitală, reprezentând o aplicație a unei forme moderne de coagulare a trei dimensiuni importante ale dezvoltării orașului (trecut, prezent, viitor).

pictura FIKL

Expoziția este, așadar, axa trecut-prezent-viitor și aduce în prim plan unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani, Fikl fiind unul dintre reprezentanții de top ai stilului neo-baroc. Lucrările lui Fikl se găsesc și în colecțiile private ale unora dintre cele mai importante case regale din Europa, chiar și în cea a Prințului Charles de Wales care deține două lucrări ale artistului.

Prin acest proiect ne propunem să familiarizăm timișorenii cu un nou concept de sinergie a artelor, dar și să contribuim la creșterea imaginii orașului în candidatura sa la titlul de capitală culturală europeană, venind cu un mod special, inovator, am putea spune tridimensional, de percepție a artei contemporane de către publicul larg.

Expoziția De la baroc la neo baroc se va desfășura la Muzeul de Artă din Timișoara, între 23 iulie și 23 septembrie 2016 iar mai multe detalii despre eveniment puteți găsiți pe site-ul www.baroqueurban.ro

Vernisajul expoziției va avea loc în 23 iulie, ora 19.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara.

Organizatori: Fundația Herczeg și Muzeul de Artă din Timișoara
Realizat cu sprijinul: Primăria Municipiului Timișoara
Parteneri principali: AZUR, BCR
Sponsori: Flextronics, Riello UPS, Garage Cafe
Parteneri: Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Institutul Francez Timișoara, Direcția Pentru Cultură Timiș, Baroque Books&Arts
Parteneri media: Radio România Cultural, Designist, High Living, 24 FUN

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează