169
Înainte ca munca să poată fi măsurată în rezultate, ea capătă o formă. Numai că această formă nu este stabilită dinainte. Se schimbă pe parcurs, odată cu oamenii cu care lucrăm, cu resursele pe care le avem, cu lucrurile la care renunțăm și cu cele pe care alegem să le păstrăm.
În cadrul Work in Progress, proiect al Asociației Foc și Pară / INDECIS artist run, The Shape of Work propune trei laboratoare de practică și cercetare în care procesul de lucru devine el însuși subiect de explorare. În octombrie și noiembrie, Iulia Toma, Ana Labudović și Mihai Mihalcea vor lucra cu participanții pornind de la practici diferite — material textil, carte de artist, scris, tipar, corp, respirație și mișcare. Cele trei laboratoare se întâlnesc însă în aceeași preocupare: cum ne pune munca în relație și ce ne cere pe parcurs?
„A acorda timp procesului nu înseamnă că rezultatul final nu contează. Înseamnă să nu lăsăm rezultatul să șteargă tot ceea ce l-a făcut posibil”, spune Mimi Ciora, de la Indecis artist run, manager al proiectului Work in Progress.
Primele două ateliere vor avea loc la Timișoara începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, al treilea va avea loc la final de noiembrie, în spațiul de la Bastion 3. Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. #spațiipentrucomunitate
ECO-TRIBURI cu Iulia Toma – Laborator de creație textilă
Un atelier despre apartenență, comunitate și forme de sprijin. Pornind de la materialul textil și de la posibilitățile sale de a fi recuperat, cusut și transformat, participanții vor explora felul în care un „noi” se construiește și se întreține.
Iulia Toma este artistă vizuală și lucrează cu textil, fotografie, instalație și text, investigând teme precum munca, feminismul, echitatea și formele de organizare comunitară.
Detaliile atelierului: https://indecis.org/ro/eco-triburi-cu-iulia-toma/
Perioadă: 12 – 14 octombrie 2026
Înscrieri până în 5 octombrie · 10 locuri · participare gratuită.
Participanții selectați vor fi anunțați în 6 octombrie.
Formular de înscriere aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf4e4gphkLNkZm64r7Ncq-bEae_FSQM-kjA-c5rI6EdH5qvmA/viewform
De ce fel de carte are nevoie o lume obosită? cu Ana Labudović – Laborator de publicație de artist
Cum putem produce pornind de la ceea ce avem deja? Atelierul explorează cartea de artist și zine-ul ca forme de lucru care folosesc materiale găsite sau recuperate și păstrează urmele procesului. Participanții vor realiza propria publicație manuală.
Ana Labudović este designer și editoare stabilită în Rijeka și fondatoarea Riso and Friends, o platformă dedicată tiparului sustenabil și publicațiilor independente.
Detaliile atelierului: https://indecis.org/ro/regenerative-press-cu-ana-labudovic/
Perioadă: 19 – 21 octombrie 2026
Înscrieri până în 9 octombrie · 10 locuri · participare gratuită · limba engleză
Participanții selectați vor fi anunțați în 10 octombrie.
Formular de înscriere aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeB47HYeastLc7fxsReJy57ZAt3e0y6xfMj1lH-KvbejtwKLg/viewform
What moves (between) us cu Mihai Mihalcea – Laborator de performance și practici performative
Un atelier despre co-prezență, respirație, mișcare și relațiile care apar între corpuri. Prin exerciții, discuții și deplasări prin oraș, participanții vor explora felul în care corpurile se influențează, se susțin și se ajustează reciproc.
Mihai Mihalcea este coregraf și performer, cu o practică dezvoltată la intersecția dintre coregrafie, performance și cercetare artistică.
Detalii atelierului: https://indecis.org/ro/what-moves-between-us-cu-mihai-mihalcea/
Perioadă: 26 – 29 noiembrie 2026
Înscrieri până în 15 noiembrie · 10 locuri · participare gratuită
Participanții selectați vor fi anunțați în 17 noiembrie.
Formular de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc35GRLKvELAmr0qqjViNPzLlbJ1LOngLcymuUSY00NhNEqVQ/viewform
The Shape of Work deschide proiectul Work in Progress, organizat de Asociația Foc și Pară / INDECIS artist run. Toate laboratoarele au loc la Bastion 3, Str. Hector nr. 1, Timișoara, iar participarea este gratuită.
Programul se adresează celor peste 18 ani, nu cere experiență anterioară, participarea integrală este necesară, iar pentru cei din afara Timișoarei există posibilitatea de cazare în limita locurilor.
Mai multe informații: https://indecis.org/ro/munca-in-desfasurare/the-shape-of-work/
Proiectul Work in Progress/ Munca în desfășurare aduce în discuție munca, cu un accent asupra muncii culturale, explorând condițiile în care aceasta se desfășoară, relațiile de putere care o modelează și modurile în care artiștii și lucrătorii culturali răspund colectiv precarității și provocărilor sectorului independent.
Work in Progress este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN, iar instituția nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite.
COLABORATORI ȘI PARTENERI
REȚEA INTERNAȚIONALĂ:
Autostrada Biennale, Bura Galeria, Centar Jadro, Ksi Prostir, Matrijaršija, Prostor Culture Hub, Pykë-Presje, Šok zadruga, Swimming Pool, Tirana Art Lab
PARTENERI CULTURALI:
Balamuc, Baraka, forum lab, It Space / SIMULTAN, Lateral Art Space, Many Body Collective, Nava C2, Punct, The Secret Garden Books
PARTENERI EDUCAȚIONALI ȘI DE MEDIERE:
Faculty of Arts and Design, Timișoara, Fundația Pentru Voi, Liceul de Arte Plastice Timișoara, Școala Gimnazială Dumbrăvița
PARTENERI DE SUSȚINERE:
Centrul de Proiecte, Cărturești Timișoara, Asociația InspireUp, Hacking Work
PARTENERI MEDIA:
