Teatrul Naţional din Timişoara inaugurează sâmbătă, 12 mai 2012, prima FABRICĂ DE DECORURI din România!

0

Teatrul Naţional din Timişoara inaugurează sâmbătă, 12 mai 2012, prima FABRICĂ DE DECORURI din România. Construită pe principii de eficientizare după modelul marilor teatre europene (Teatrul Odeon din Paris, Teatrul Naţional din Budapesta, Piccolo Teatro din Milano etc.), FABRICA DE DECORURI este o linie profesională de producţie şi asamblare a decorurilor de teatru, proiectată astfel încât să răspundă atât necesităţilor interne, cât şi solicitărilor altor instituţii de artele spectacolului din România şi din spaţiul transfrontalier. FABRICA DE DECORURI  reprezintă o idee revoluţionară şi, de asemenea, o premieră naţională absolută.

FABRICA DE DECORURI este un proiect-pilot, finanţat integral de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Construcţia a fost ridicată pe terenul concesionat de Primăria Municipiului Timişoara în Parcul Industrial Freidorf. FABRICA DE DECORURI reprezintă punctul de pornire al unei noi industrii în România – industria de teatru. Astfel, Timişoara are toate premisele să devină un centru important pentru industria de teatru din euroregiunea DKMT (Serbia şi Ungaria).

Inaugurarea FABRICII DE DECORURI va vea loc sâmbătă, 12 mai, de la ora 12, în Parcul Industrial Freidorf nr. 5/B/2. Evenimentul este programat în contextul Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti, care se derulează în această perioadă (5-13 mai).

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează