Teatrul Basca la ediția a 37-a a Festivalului de teatru de stradă Ulica din Cracovia

0

Un spectacol de teatru despre soarta refugiaților ucraineni

Timisoara, 2 iulie 2024. Teatrul Basca joacă spectacolul Ce am avut. Ce ne-au dat la Festivalul de teatru de stradă Ulica (Ulița) din Cracovia, sâmbătă, 6 iulie, de la ora 19:00.

Spectacolul documentează situația unor refugiați care au ajuns în România și are la bază istorisiri reale, scrise de dramaturgi români și ucraineni, iar muzica și coregrafia spectacolului sunt semnate de artiști din Ucraina. Cei ce vor urmări spectacolul vor putea retrăi tensiunea dintre așteptările migranților și modul în care poveștile lor s-au finalizat după stabilirea în România. Ce am avut. Ce ne-au dat a fost jucat în cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, precum și la numeroase festivaluri din Timișoara.

Ana-Maria Ursu, directoarea Teatrului Basca, a subliniat: „Suntem încântați să participăm la Festivalul de teatru de stradă Ulica, emblematic pentru Cracovia. Sperăm să fie apreciat de comunitatea multiculturală a orașului, în special pentru că subiectul spectacolului nostru face parte din cotidian și aduce aminte de experiențe de sprijinire a refugiaților din Ucraina, atât în România, cât și în Polonia.”

Teatrul Basca se alătură celor 32 de trupe de teatru care au fost selectate pentru a participa la ediția din acest an a Festivalului Ulica, derulat între 5-7 iulie, sub sloganul „Totul este teatru”. Festivalul Ulica este unul dintre cele mai vechi festivaluri de stradă din Europa Centrală, care adună în fiecare an zeci de mii de turiști și localnici. 

„Ce am avut. Ce ne-au dat”

Regia: Alexandru Mihaescu
Texte de: Iryna Serebriakova / Nina Zachozhenko / Selma Dragoș / Andrei Ursu / Alina Pietrareanu

Distribuția: Alina Ilea, Costa Tovarnisky, Otniel Floruț, Ana Maria Ursu, Jacqueline Kohl
Traducere pentru varianta în limba română: Raluca Rădulescu 

Traducere pentru varianta în limba polonă: Aleksander Podgórny
Coregrafie: Viktoriia Medviedieva
Muzică: Olksandr Solokha

Participarea Teatrului Basca la Festivalul de teatru de stradă Ulica din Cracovia este parte a proiectului cultural Stagiunea Teatrul Basca în Polonia: „Libertatea în creație”, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partenerii proiectului sunt: Societatea Polono-Română din Cracovia, Consulatul Onorific al României la Cracovia, Cricoteka – Centrul de Documentare a Artei lui Tadeusz Kantor din Cracovia, Centrul Multicultural din Cracovia/Fundația IB Polonia și Asociația Solidart.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.