Sun Sun. Noul single Thy Veils schimbă orbita muzicală

0

Thy Veils lansează single-ul „Sun Sun”, care anticipează o nouă etapă în evoluția grupului din Timișoara, de altfel aflat în permanentă prefacere.

Dacă primul disc Thy Veils (apărut în 1998) era un proiect solo de muzică ambientală, în anul 2010 (și patru albume mai târziu) Thy Veils devine grup de improvizație audio-vizuală. Albumul „Lumine” din 2013 a marcat trecerea în zona fusion și de artă sincretică (muzică, video, dans).

Thy Veils - Sun Sun

Single-ul “Sun Sun” aduce un nou sound și o direcție muzicală mai aventuroasă: abundentă, extatică și expansivă. Pentru fanii vechi ai grupului va fi surprinzătoare mai ales dinamica noii piese. Deși nu se îndepărtează de galaxia ambientală cunoscută, Sun Sun propulsează formația într-o zonă mai solară, chiar dansantă.

La ritm au lucrat doi dintre cei mai valoroși bateriști din România: Radu Pieloiu (tobe acustice) și Octavian Scurtu (programare ritmuri electronice). Două tradiții diferite de interpretare s-au armonizat în Sun Sun: chitara rock a lui Sol Faur și cea clasică a Anei Telea. Pentru prima dată în istoria grupului, Sensei Ana a cântat și voce, complementând prin armonii precise vocea eterică și inconfundabilă a solistei Manuela Marchiș.

Compoziția, elementele electronice, aranjamentul si producția sunt semnate de Daniel Dorobanțu. Parțial, single-ul a fost construit și înregistrat live de-a lungul a trei concerte, captând energia prestațiilor scenice. Apoi a fost mixat și masterizat de inginerul de studio Attila Lukinich, responsabil pentru sunetul multor producții importante din vestul țării (Implant Pentru Refuz, Sebastian Spanache Trio, Teo Milea, Alexandrina).

Noul single este de azi disponibil pe pagina de Bandcamp a formației:
http://thyveils.bandcamp.com/track/sun-sun

Vara aceasta, “Sun Sun” se va auzi live la Festivalul Sziget 2016, mai exact în noaptea de 16 August pe scena Chill Garden. Thy Veils este singura trupă din România invitată să performeze la Festivalul Sziget pentru al treilea an consecutiv.

Înainte de concertul de la Budapesta, Sun Sun va răsuna la 1849 m. altitudine, pe vârful Bihor din Munții Apuseni, în cadrul Cântărilor din Lin: trei zile (29 – 31 iulie) de transmisii audio-vizuale de pe munte.

Fondat în 1995 de Daniel Dorobanțu, Thy Veils este un ansamblu de artă sincretică care a făcut pionierat în muzica ambientală. În decursul ultimilor ani, Thy Veils a ajuns la performanța de a produce întreaga dimensiune vizuală a propriilor spectacole, lucrările de artă video fiind apoi distribuite online sau preluate de televiziuni. Această îmbinare armonioasă dintre muzică și vizual face ca aparitiile Thy Veils sa fie spectacole-eveniment, imersive, unice.

Thy Veils – Sun Sun
durata: 11’10’’
Daniel Dorobantu – instrumente electronice, compoziție, aranjament, producție
Manuela Marchis – voce
Ana Telea – chitară, voce
Radu Pieloiu – tobe acustice
Octavian Scurtu – programare tobe electronice
Sol Faur – chitară
Attila Lukinich – înregistrări live și de studio, mixaj, mastering

https://www.facebook.com/thyveils

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează