SSTrio va susţine un concert la Casa Artelor de Ziua Timişoarei

0

Grupul timișorean Sebastian Spanache Trio, va concerta sâmbătă, 3 august, de ziua Timișoarei, la Casa Artelor – Galeria Pygmalion(str. Episcop Augustin Pacha nr.8).

Concertul va începe la ora 20:30, după vernisajul expoziției de sculptură ”Sculptura azi 4 discursuri”. Sebastian Spanache (pian), Csaba Santa (contrabas) și Radu Pieloiu (tobe) vor încânta audiența cu piese de pe proaspătul lansat album numit HUMANIZED dar și cu piese care vor fi incluse pe următorul material discografic.

aHREN6684

Cei trei muzicieni au avut o primă jumătate de an plină de activitate, cu numeroase participări în festivaluri importante din țară și străinătate, cum ar fi Jazz Showcase – Palatul Culturii Budapesta, Arcub Open Air – București sau JazzTM – Timișoara dar și apariții televizate în cadrul unor emisiuni importante de cultură, cum ar fi Garantat 100%, una dintre cele două apariții în cadrul acestei emisiuni urmând să se difuzeze în luna Septembrie. Însă, de departe, cel mai important lucru pe care l-au realizat până acum cei trei artiști, este producerea și lansarea primului disc oficial, numit HUMANIZED, care a avut parte și de un turneu național, turneu care s-a terminat cu un concert la Filarmonica Banatul Timișoara.

Albumul se poate comanda online, în variantă fizică sau digitală, de pe www.sebastianspanache.com, urmând ca la sfârșitul acestei verii să poată fi găsit și în librării.

La începutul lunii septembrie, SSTrio va pleca în primul lor turneu (central/est) european, turneu de promovare a aceluiași disc, incluzând orașe din țări ca Polonia, Slovacia sau Ungaria. Mai multe detalii vor fi anunțate pe siteul lor sau pe facebook: https://www.facebook.com/SebastianSpanacheTrio
Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează