Spectacol caritabil inedit: Aventurile Prinţului Ahmed

0

Fundaţia „Pentru Voi” în colaborare cu Asociaţia Marele Ecran vor organiza în data de 19 decembrie, de la ora 19.00, la Filarmonica Banatul din Timişoara, un spectacol caritabil inedit: proiecţia celui mai vechi film de animaţie, „Aventurile Prinţului Ahmed”, cu o coloană sonoră originală, prezentată live.

Aventurile Prinţului Ahmed este cel mai vechi lungmetraj de animaţie care s-a păstrat pînă azi, la care autoarea, Lotte Reiniger, a început lucrul acum aproape 90 de ani (1923). Este un film mut, cu intertitluri originale în limba germană şi subtitrare în engleză.

Coloana sonoră a fost creată special pentru această animaţie de duetul timişorean Makunouchi Bento. Felix Petrescu şi Valentin Toma au compus un DJ set original ce va fi prezentat live în cadrul proiecţiei.

„Am proiectat filmul de două ori în această formulă. De fiecare dată sălile s-au dovedit neîncăpătoare. Acum, spectacolul va avea spaţiul pe care îl merită – Sala Capitol, cu 800 de locuri. Ne dorim să avem şi public pe măsură. Spectatorii au ocazia să vadă o animaţie rară şi să facă o faptă bună.” a spus Lucian Mircu, preşedintele Asociaţiei Marele Ecran.

A treia proiecţie a animaţiei vizează mai ales tinerii din şcolile generale, liceele şi facultăţile din Timişoara, dar invităm şi companiile din oraş să cumpere bilete la spectacol şi să le ofere drept cadou de Crăciun angajaţilor, familiilor şi partenerilor acestora.

Pe lângă valoarea artistică şi educativă, evenimentul îşi propune strângerea de fonduri pentru susţinerea serviciilor sociale ale Fundaţiei „Pentru Voi”.

„Venim în faţa timişorenilor cu un altfel de spectacol caritabil, cum nu am mai organizat până acum. Prezentăm o piesă de colecţie a cinematografiei internaţionale şi strângem fonduri pentru a susţine serviciile noastre sociale pentru 195 de persoane cu dizabilităţi intelectuale şi familiile lor.” a declarat Laila Onu, director executiv Fundaţia „Pentru Voi”.

În cadrul evenimentului se va organiza o tombolă cu strângere de fonduri. Preţul unui bilet la tombolă este de 10 lei. Deasemenea se vor pune în vânzare ornamente şi felicitări de Crăciun realizate manual de persoanele cu dizabilităţi intelectuale de la Fundaţia „Pentru Voi”.

Evenimentul este organizat de voluntari (chiar şi artiştii îşi donează onorariul), cu sprijinul financiar al Consulatului Germaniei la Timişoara, prin suportul partenerilor Goethe Institut, Centrului Cultural German din Timişoara, Filarmonica Banatul, şi al sponsorilor Linde Gaz şi Tipografia Partoş.

Parteneri media: 24FUN.ro, romaniapozitiva.ro, kissfm.ro, radiotimisoara.ro, deBanat.ro, Vest24.ro, evive.ro, datz.ro, digi24.ro, ziuadevest.ro, tvr.ro.

Biletele la filmul de animaţie pot fi achiziţionate de la Librăriile Cărtureşti, casieria Filarmonicii şi la sediul Pentru Voi. Preţul unui bilet la film este de 6 lei.

Pentru informaţii suplimentare, vă stau la dispoziţie Nicoleta Ciocov (0722 573 812), facebook.com/FoundationPentruVoi sau Lucian Mircu (0721 667 437) mareleecran.net

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomaniaPozitiva. Mai multe informatii pe www.lucianilica.net.

Comentează