Shakespeare Dimensions – o experiență imersivă unică în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova

0

Reimaginându-l pe Shakespeare:

Shakespeare Dimensions – o experiență imersivă unică în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova

Fiecare ediție, o revoluție! 

Anul acesta, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova aduce în premieră o experiență imersivă unică în România, invitând publicul în Shakespeare Dimensions – Episode 1. O lume în care participanții vor experimenta Furtuna într-o călătorie VR captivantă în lumea spectaculoasă pe care Prospero o aduce la viață. O ocazie de a explora un tărâm în care liniile dintre magie, natură și tehnologie se estompează, oferind o perspectivă unică asupra capodoperei scrise de Shakespeare.

Cubul imersiv este un experiment scenografic 3D în spațiu virtual, în care universul shakespearian din piesa „Furtuna” este integral generat de tehnologii de secol viitor. Sprijinit de NEPI Rockcastle și găzduit de Promenada Mall din Bucuresti si din Craiova, Shakespeare Dimensions este o experiență de realitate virtuală care, prin utilizarea unor tehnologii de ultimă oră în materie de producție și proiecție video, îmbină spectacolul de teatru și inteligența artificială într-un exercițiu de creație ce depășește limitele fizice a ceea ce ar putea fi perceput și înțeles pe o scenă convențională de teatru. O experiență unică, singulară, a fiecărui spectator cu tehnologia, o punte către trecut, prin prisma viitorului, demonstrând atemporalitatea poveștii lui Shakespeare.

Povestea Shakespeare Dimensions a pornit de la prima scenă a piesei Furtuna. Aici personajul Prospero este prezentat ca un vrăjitor experimentat care este ajutat de un duh pe nume Ariel. În viziunea mea, Prospero este un inginer IT dintr-un viitor nu prea îndepărtat, iar Ariel este un asistent tehnologizat asemenea lui Siri, Alexa, sau Google. Furtuna prezentată de Shakespeare în prima scenă a piesei nu mai este o iluzie creată de Prospero cu ajutorul vrăjitoriei, ci o imersiune într-o realitate virtuală, creată cu ajutorul unei tehnologii de ultimă oră.” – a declarat Vlad Drăgulescu, creatorul conceptului. 

În cubul imersiv, publicul va avea posibilitatea de a trăi fizic experiența pe care personajele Alonso, Sebastian, Antonio, Ferdinand și Gonzalo o trăiesc la începutul piesei.  Așadar, publicul devine observator activ, un actor într-o versiune vie a primei scene din Furtuna lui Shakespeare. În doar câteva minute, cât durează experiența, publicul își va crea o perspectivă asupra uneia dintre dimensiunile lui Shakespeare, cea a fantasticului.

 „Shakespeare Dimensions” găzduiește acest spectacol și încorporează magia tehnologică actuală învăluind publicul în sunet și imagine printr-o scenografie virtuală imersivă. Această reinterpretare văzută prin lentila unui viitor plauzibil, „Furtuna” lui Shakespeare transpune temele fundamentale ale piesei și explorează noi forme estetice ale realității virtuale și inteligenței artificiale. Prospero, cu ajutorul lui Ariel o formă de super inteligență artificială, descoperă „magia” hyper realității, cu ajutorul căreia crează această furtună. Metaforic, cu toții trăim astăzi într-o furtună digitală, dar, această furtună contextualizată în universului shakespearean se poate transforma într-o operă de artă care deschide dialogul despre dimensiunile etice și estetice regăsite în fuziunea artelor scenice cu noile tehnologii.” – Ciprian Făcăeru, scenograf instalație imersivă

Shakespeare Dimensions poate fi trăit la

  • București, în perioada 10 – 12 mai la Promenada Mall,

  • La Craiova, pe toată perioada Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova – 16 – 26 mai la Promenada Mall
  • La Gdansk, în  Polonia, în perioada 26 iulie – 4 august

Durata experienței imersive personale este de 3 minute.

Accesul este gratuit, în serii de câte maximum 5 spectatori.

La intrarea în Shakespeare Dimensions echipa de la primire va face un instructaj spectatorilor, pentru o experiență deplină. Publicul va fi avertizat, de asemenea, și în privința posibilității apariției unor senzații de vertij.

Shakespeare Dimensions este proiectat și produs de:
Ciprian Făcăeru (designul instalației imersive)
Kaustik (producția sistemului tehnologic),
Augmented Space Agency (producția scenografiei virtuale)

în parteneriat cu:
Festivalul Internațional Shakespeare
Teatrul Național Marin Sorescu Craiova
NEPI Rockcastle, Promenada Mall Bucuresti, Promenada Mall Craiova 

susținut de EPSON

*****

Aflat anul acesta la al 30-lea an de existență, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova, va însuma peste 300 de spectacole și evenimente și va reuni unele dintre cele mai mari nume de regizori de teatru de talie mondială ai momentului, între care Robert Wilson, Declan Donnellan, Peter Brook sau Robert Lepage.

Programul Festivalului Internațional Shakespeare poate fi consultat ici: https://www.shakespearefestival.online/

Organizatori ai Festivalului Internațional Shakespeare:  Fundația Shakespeare, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București

Finanțatori: Primăria Craiova, Consiliul Local Craiova, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Dolj, Ministerul Educației, Institutul Cultural Român

Sponsori principali: NEPI Rockcastle, Promenada Mall Bucuresti, Promenada Mall Craiova

Sponsori: UniCredit Bank, AQUA Carpatica, Epson, Drinks&more

Partener de tehnologie: Vodafone România

Parteneri: Ambasada Marii Britanii la București, British Council, UNESCO, Ministerul de Externe, Universitatea din Craiova, Facultatea de Automatică Calculatoare și Electronică, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Litere, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Rotary Probitas, G Architecture

Parteneri media:TVR 1, Cărturești, Zile și Nopți

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.