Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

School of Rock cucerește România

0

Opera Comică pentru Copii a dat startul celor 15 reprezentații în premieră națională cu musicalul „School of Rock” (muzica Andrew Lloyd Weber), în regia lui Emil Pantelimon. Producția s-a bucurat de succes desăvârșit, atât în rândul publicului fidel, obișnuit cu repertoriul instituției, cât și în rândul fanilor rock, care au descoperit cu această ocazie Opera Comică pentru Copii.

Una dintre cele mai entuziaste recenzii îi aparține jurnalistului teatral Tudor-Costin Sicomaș: „Se poate și la noi!!! Am spus, o zic, o repet, o să o zic până mor. Se poate și la noi!!! Se poate face musical de calitate. Și ce calitate!!! La nivel Broadway și West End (London). Avem actori, cântăreți, dansatori, orchestre, banduri. Avem scenotehnică. Avem sonorizare (da, în ultimul timp chiar văd că avem sonorizare foarte bună, cu specialiști foarte buni). Avem dorință, pasiune și bucuria de a face lucruri de calitate.

De ce sunt atât de entuziasmat? Pentru că azi a fost a patra oară în decurs de o lună și jumătate în care am văzut al patrulea musical făcut la București, de artiști români!!! 4 musicaluri excepționale într-o lună și jumătate în capitala României!!! Voi realizați ce zic eu aici? Și noua producție cu School of Rock – The Musical, de Julian Fellowes și Andrew Lloyd-Webber, de la Opera Comică pentru Copii, încununează tot ce am văzut vara asta. E cea mai mișto producție românească de musical de până acum. Nu laud aiurea. Nu exagerez. Și celelalte sunt superbe. Dar asta e <crème de la crème>”.

Musicalul este programat până pe 25 iulie în zilele de vineri (ora 18:30), sâmbătă și duminică (orele 11 și 17), în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, din Calea Giulești 16.

„Un musical pe care-l trăiești cu sufletul la gură, un spectacol care te zguduie, te înalță, te trântește, apoi te ridică din nou! Un spectacol tribut regilor rock-ului, un spectacol cu și despre copii și despre nevoia lor de a crede în ei și în visurile lor. O lecție puțin usturătoare pe alocuri pentru unii părinți și unii profesori. Este spectacolul care mi-a alinat dorul de un concert și care mi-a oblojit frumos sufletul după atâta absență. Un musical pe care aș vrea să-l mai văd de cel puțin încă cinci ori…”, susține Ruxandra Vochin, părinte și spectator fidel OCC.

Criticul de teatru Monica Andronescu afirmă într-o cronică a premierei că „Musicalul School of Rock pus în scenă la Opera Comică pentru Copii e, dincolo de muzica senzațională, o poveste despre visuri frânte și visuri împlinite. Și… în epoca noastră obsedată de parenting, o superbă lecție de parenting… Să montezi o asemenea producție într-o perioadă atât de complicată precum cea pe care am traversat-o cu toții este în sine un act de curaj. Dar să reușești în România, unde istoria musicalului este destul de subțire, iar condițiile pentru astfel de mega-producții sunt departe de a fi extraordinare, să realizezi un spectacol precum School of Rock, este o performanță. Aproape 20 de copii pe scenă, cântând live, o uriașă desfășurare de energie, o bucurie de a juca și de a cânta cum n-am mai văzut de mult pe o scenă bucureșteană, o poveste superbă despre un adult puțin trist, cu suflet de copil, care visează până în pânzele albe să cânte… și-i învață și pe alții să-și urmeze visul, în pofida a orice, voci extraordinare, muzică excelentă, toate la un loc fac „rețeta” perfectă a unui musical aș spune aproape necesar în această perioadă urâtă, cenușie, tristă, în care copii și adulți deopotrivă am fost siliți să stăm departe unii de alții. Bucuria unui „împreună” redescoperit este School of Rock, după luni întregi de „socializare” online.”

Biletele pentru cele 10 reprezentanții care mai sunt programate în această vară cu musicalul „School of Rock” sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a primit anul acesta Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului” din partea Președintelui Klaus Iohannis.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.