Săptămâna Culturii – Ediția a IX-a

0

SĂPTĂMÂNA CULTURII, ediția a IX-a

VALORI UNIVERSALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

3 – 7 iulie 2018

Săptămâna Culturii este un eveniment anual ajuns la a IX-a ediție, care pune în evidență multitudinea de forme prin care poate fi exprimată civilizația și cultura. De-a lungul edițiilor anterioare am explorat modalități prin care a fost abordată cultura în diverse locuri și timpuri, de către civilizații precum cele orientale sau pre-columbiene, punând în scenă piese de teatru, spectacole de dans și recitaluri de muzică, susținând conferințe sau încurajând discuții deschise, organizând expoziții de basoreliefuri și ateliere artistice.

Credem că manifestările culturale trebuie să aducă trăiri autentice în viața celui care ia contact cu ele, schimbări interioare și o deschidere mai mare către mesajele profunde ale lumii în care trăim.

În Anul Centenarului, lansăm invitația de a descoperi personalitățile care au definit identitatea românească și au conectat-o la valorile atemporale, urmărind specificul țării.

Vă prezentăm mai jos agenda evenimentului:

Marți, 3 iulie
19:00: Ecouri românești – Recital de Muzică Clasică
la Șura, Bv. Vasile Pârvan, interpretează TrilQuartet

Valori universale în spațiul românesc – prelegere filosofică 
la Șura, Bv. Vasile Pârvan, Prezintă: Monica Varga

Concert acustic – Beck Corlan
la Șura, Bv. Vasile Pârvan

Miercuri, 4 iulie
18:30: Timișoara Culturală – Tur ghidat
Punct de întâlnire – Piața Unirii

Joi, 5 iulie
10:00-14:00, la Șura, Bv. Vasile Pârvan
·         Cioplit în lemn și Broderie – Ateliere meșteșugărești
·         Tradiții Românești – Expoziție ghidată

19:00:  Constantin Brâncuși: O poveste fără sfârșit –  prelegere filosofică
la Ambasada, Str Anton Seiller,  nr 2. Prezintă: Monica Varga

Vineri, 6 iulie
10:00-14:00, la Șura, Bv. Vasile Pârvan
·         Brățări Tradiționale și Noduri – Ateliere meșteșugărești
·         Tradiții Românești – Expoziție ghidată

19:00: Traian Vuia: Despre cucerirea văzduhului –  prelegere filosofică
la Ambasada, Str. Anton Seiller, nr. 2, Prezintă: Laurențiu Plăcintă

Sâmbătă, 7 iulie
10:00: Greuceanu – teatru de păpuși, adaptare după Petre Ispirescu
Parcul Copiilor, Amfiteatru

10:00: Alice Voinescu: Educația și sensul vieții  –  prelegere filosofică 
Parcul Copiilor, Clădirea de sticlă. Prezintă: Adela Giurgiu

10:00-14:00 Măști populare și Pictură pe basorelief – Ateliere meșteșugărești
Șura, Bv. Vasile Pârvan

19:00: Coloana nesfârșită – Reprezentație teatrală, adaptare după Mircea Eliade
Piața Sfântul Gheorghe

Le mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă realizarea acestui eveniment: imobiliare.ro, UnifiedPost, BRD Groupe Societe Generale, Vertical Adventure, Printech și Advitam Medicis.
Evenimentul este organizat și susținut exclusiv de membrii voluntari ai Noii Acropole.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează