România, artiști contemporani la Paris – Origin’Art

0

Curator : Cosmin Năsui
Artiști : Radu Belcin, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Flavia Pitiş, Aurel Tar

Vernisaj : 8 iunie 2012, 19:00 – 21:00
Expoziție: 08 iunie – 15 iulie 2012

Centrul American pentru Artă Dorothy’s Gallery
27, rue Keller, 75011 Paris

Orar: de miercuri până sâmbătă, de la 13:00 la 19:00; marţi şi duminică de la 16:00 la 19:00

Centrul American pentru Artă Dorothy’s Gallery din Paris va găzdui în lunile iunie şi iulie ale acestui an o expoziţie de pictură a 5 tineri artişti români, reuniţi sub titlul “Origin’Art”. Această temă doreşte să scoată în evidenţă individualităţile fiecărui artist, pe fundalul comun al istoriei politice şi sociale a României lor natale, să surprindă care este partea de originalitate şi care este parte de influenţă a mediului cultural şi socio-politic în care se dezvoltă fiecare dintre artiști.

Statement

La mai bine de douăzeci de ani de la desprinderea artei de propaganda ideologică, arta Europei de Est își caută discursul global care să o caracterizeze ca identitate post comunistă.

Arta contemporană are caracter de universalitate fără a mai fi pusă sub însemnele naționale sau regionale. Cu toate acestea artiștii își hrănesc autenticitatea universalității din resursele locale.

Ante-globalizare, propaganda politică ideologică a funcționat ca verigă de legătură între istoriile locale ale Europei de Est. Istoria recentă s-a tradus în artă și uneori a rescris chiar istoriile mai vechi. Acest tip de infuzie de istorie în artă este  caracteristică regimurile dictatoriale ori comuniste.

Cea mai mare dificultate a artei noului Est, după ce a ars etapele stilurilor vestice, a fost să se împace cu propria istorie. Acest lucru destul de dificil a fost realizat prin lucrări de artă care vorbesc despre trecutul recent cu o înverșunare dusă la obsesie. Scufundat în timp, prezentul artei românești contemporane își încheie discret rememorarea amintirilor comuniste. După douăzeci de ani, arta noului Est nu mai vorbește la timpul trecut, investigând în particular forme ale frumosului prezent neidealizat.

Artiștii contemporani români Radu Belcin, Dragoș Burlacu, Francisc Chiuariu, Aurel Tar, Flavia Pitiș se opresc asupra detaliilor interacţiunilor locale şi mixajelor culturale ale globalizării, prin pictură pe pânză și backlit, colaj, desen: globalizare estică a lui Belcin, ștergerea individualității la Burlacu, personajul colectiv al lui Chiuariu, efectele globalizării în Minunatele Periferii ale lui Tar și identitățile provizorii ale lui Pitiș.

Link-ul proiectului aici: www.cosminnasui.com

Proiect cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris

Organizatori : Dorothy’s Gallery – Centrul american pentru artă, Năsui colecție privată&galerie, Ditcomm

Parteneri: Best Communication Media-clockwise translations, Illy România

Parteneri  media: Modernism.ro, Radio România Internațional

 

Institutul Cultural Român din Paris organizează evenimente care prezintă diversele faţete ale culturii romane: literatură, arte vizuale, muzică, teatru sau cinema. Principalele misiuni sunt promovarea culturii romane contemporane în Franţa și stabilirea cât mai multor parteneriate cu actorii francezi de pe scena culturală. De asemenea, Institutul Cultural Roman adăposteşte singura biblioteca romana din Paris, cu un fond de carte de peste 14 000 de volume.

www.icr.ro/paris

Năsui colecție privată&galerie este un operator cultural care are ca scop circulația pe piața și scena de artă națională și internațională a artei și artiștilor, atenți selectați, din portofoliu și contribuția la creșterea sustenabilă a cotei artiștilor reprezentați. Năsui colecție privată&galerie încurajează transparența scenei și pieței artistice românești prin recunoașterea eforturilor galeriilor private precum Anaid Art Gallery, AnnArt Gallery, Victoria Art Center, Atelier 030202, D’Acona Budis sau Galeria Calina și caselor de licitații precum Artmark sau Quadro de a prezenta și consolida artiști români contemporani valoroși, proiecte și programe de artă contemporană românească.

www.cosminnasui.com

Dorothy’s Gallery – Centrul american pentru artă permite întâlnirea unor artişti promiţători ai artei contemporane cu alţi artişti de renume ce au expus în alte muzee şi mari centre culturale internaţionale. Dorothy’s gallery reuşeşte astfel, în parteneriat cu societăţi private, ambasade, centre culturale, galerii şi asociaţii artistice, să reunească artişti din toate ţările, orizonturile culturale şi generaţionale.

www.americancenter-arts.com

Agenţie de consulting în strategii de comunicare, Ditcomm, propune de asemenea module de training pentru ameliorarea capacităţilor de comunicare interpersonală şi interculturală în mediu profesional. Ditcomm şi Irina Dobre au iniţiat proiectul Origin’art, inscriindu-l în demersul de promovare al culturii române în Franţa şi continuând astfel parteneriatul istoric dintre cele două ţări.

www.ditcomm.eu

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează