Proiectul Unitate în diversitate – Basme românești și africane este pregătit pentru o nouă ediție

0

Copiii sunt o categorie de public care nu trebuie neglijată, fiindcă de felul în care ei sunt educați depinde societatea de mâine. Asociația Culturală INTERAKT ARTS, în parteneriat cu Asociația BIS din Sibiu și Asociația Diogene din Timișoara, dă startul ediției a II-a a proiectului Unitate în diversitate – Basme românești și africane. Aproximativ 250 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani, din patru unități școlare din Timișoara (Școala Gimnazială nr. 27, Școala Gimnazială nr. 13, Școala Gimnazială nr. 19 și Colegiul Bănățean) vor lua parte la un dialog intercultural, bazat pe identificarea similitudinilor între patrimoniul cultural imaterial al basmelor românești și al celor africane. Proiectul urmărește crearea în Timișoara a unui mediu cultural interactiv, deschis, accesibil, pentru diverse categorii de vârstă sau sociale, și conștientizarea importanței educației nonformale, culturale, pentru dezvoltarea potențialului individual și colectiv.

În datele de 3 și 4 iunie 2024, elevii din școlile partenere vor asista la un spectacol de teatru în regia lui Bogdan Sărătean, produs de Asociația BIS, având la bază un basm african. În distribuție se vor afla Andrada Grosu și Shama Leah (actriță de origine ugandeză), care au încântat publicul și la ediția anterioară. În fiecare școală spectacolul va fi prezentat de două ori.

Calendarul întâlnirilor este următorul:

– Școala Gimnazială nr. 13, Timișoara – luni, 3 iunie, ora 08:00-10:00

– Școala Gimnazială nr. 27, Timișoara – luni, 3 iunie, ora 11:00-13:00

– Școala Gimnazială nr. 19 ˮAvram Iancuˮ, Timișoara – marți, 4 iunie, ora 08:00-10:00

– Colegiul Național Bănățean, Timișoara – marți, 4 iunie 2024 – ora 11:00-13:00

Cele opt reprezentații vor fi urmate de ateliere cu actrițele-tainer în cadrul cărora copiii vor învăța jucându-se. Ei vor descoperi lucruri noi despre fauna, flora și obiceiurile locuitorilor Africii și vor discuta despre motivelele de largă circulație care se găsesc în basme din zone geografice diferite. De asemenea, vor fi încurajați ca în zilele ce vor urma până la încheierea anului școlar să imagineze propriile povești sau desene, pornind de la experiența pe care au trăit-o ca spectatori. 

Într-o etapă ulterioară a proiectului, creațiile copiilor vor fi colectate, iar pe baza lor, în luna iulie, echipa artistică va scrie un nou basm, cu acțiune plasată în Timișoara. Basmul va fi înregistrat audio într-un studio, la o calitate sonoră foarte bună. La începutul anului școlar următor (9 septembrie – 9 octombrie 2024) elevii vor avea acces la produsul rezultat, fie prin lectura cadrelor didactice, fie prin înregistrarea audio, oferită dascălilor în format digital. 

Asociația INTERAKT ARTS este un ONG din Sibiu, apărut în 2007, anul în care orașul a primit titlul de Capitala Cultura Europeană. 

Asociația BIS a fost înființată în 2009, fiind cunoscută pentru un repertoriu bogat de spectacole și pentru organizarea Festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.