Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă cu un workshop la Portul Cultural Cetate

0

Timp de 18 ani, prin intermediul proiectului SoNoRo Interferențe – programul de burse al Festivalului SoNoRo – sute de tineri au beneficiat de o pregătire solidă și de îndrumare către universități renumite din Europa. Mulți dintre ei au câștigat premii importante în România și în țări din spațiul european.

De-a lungul timpului, programul de burse SoNoRo Interferențe s-a impus prin înalta ținută artistică, oferind tinerilor muzicieni atât posibilitatea de a studia cu profesori de renume internațional, cât și o abordare neconvențională a muzicii de cameră, în context interdisciplinar. Organizatorul programului de burse, Festivalul SonoRo, și partenerii săi au avut viziunea unui proiect pe termen lung, care să formeze viitoarele generații de muzicieni, astfel că până în prezent au fost acordate peste 550 de burse. Înțelegând valoarea continuității într-un asemenea proiect și ce înseamnă performanța în domeniul muzical, programul SoNoRo Interferențe se îndreaptă spre maturitate.

Și pentru a ne apropia de gândirea și dedicarea altor profesori, Ana Magdalena Bach spunea despre ilustrul său soț: L-am auzit de asemenea spunând adesea discipolilor săi: Aveți la fiecare mână 5 degete tot atât de sănătoase ca și ale mele, și dacă veți exersa cu râvnă, veți cânta și voi întocmai ca mine… Este nevoie însă de multă sârguință, cita Iosif Sava în cartea Prietenii muzicii.

Al doilea workshop programat în acest an va avea loc la Portul Cultural Cetate, în perioada 10 – 16 iunie 2024. Tinerii admişi în cadrul programului SoNoRo Interferențe vor beneficia de o bursă de studiu care include cursuri cu durata de o săptămână, cazare și mesele pe întreaga durată a workshopului.

Bursele din cadrul workshopului de la Portul Cultural Cetate se acordă pentru pian, vioară, violă și violoncel, iar maeștrii care îi vor îndruma pe cursanți sunt muzicieni renumiți și profesori experimentați la nivel internațional: Alissa  Margulis (violonistă și profesoară la Academia Regală din Saline); Christoph Wyneken (violinist și dirijor, profesor la Academia de Muzică din Freiburg); Răzvan Popovici (violist și profesor la Conservatorul Regal din Anvers); Tim Park (violoncelist); Nicolas Bringuier (pianist).

Continuăm programul SoNoRo Interferențe din acest an cu un workshop la Portul Cultural Cetate, un loc în care ne simțim ca acasă, prin bunăvoința și generozitatea gazdei noastre, poetul Mircea Dinescu. Bursierii pe care i-am selectat vor studia intens timp de o săptămână și vor avea șansa de a interpreta, împreună cu profesorii lor, lucrările pe care le vor învăța. Publicul este invitat la două concerte cu acces liber – la Portul Cultural Cetate și la Filarmonica „Oltenia” Craiova. Încurajăm exprimarea artistică pe scenă, la finalul workshop-ului, deoarece este important ca tinerii muzicieni să își pună în valoare cunoștințele dobândite și să aibă și experiența întâlnirii cu publicul.

Vom încheia programul SoNoRo Interferențe din acest an cu un workshop la Palazzo Ricci din Montepulciano, în luna septembrie, când o nouă grupă de bursieri se va bucura de îndrumarea unor profesori experimentați, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Bursierii care vor participa la workshopul de la Portul Cultural Cetate sunt următorii:

la vioară: Sabin-Zeno Argintaru – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Sebastian Manning – Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, Milena Luisa Vădan – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Antonio Nicholas Piculeață – Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București și Lois Muntean – Liceul de Arte „Ion Vidu” din Timișoara;

la violă: Constantin Sima – Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București și Mihai Todoran – Universitatea Națională de Muzică din București;

la violoncel: Tudor Ionescu – Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara și Tudor Ioan – Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti” din București;

la pian: Irina Petrescu – Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, Matei Lăbunț – Hochschule für Musik „Franz Liszt” din Weimar / Germania și Ioana Cristiana Andreescu – Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.

Două concerte la finalul workshopului, cu acces liber

La finalul workshopului, bursierii vor susține două concerte împreună cu profesorii care i-au îndrumat pe parcursul programului de studiu. Publicul este invitat să participe la concertele programate sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 18:00, la Portul Cultural Cetate și duminică, 16 iunie 2024, ora 12:00, la Filarmonica „Oltenia” Craiova. 

Intrarea la concerte este liberă.

Portul Cultural Cetate

Așezat pe malul Dunării, între Calafat și Turnu Severin, pe locul în care, de pe la 1880 până la mijlocul secolului trecut, a funcționat un port agricol de unde se exporta grâu și făină spre Budapesta, Viena și orașele germane danubiene. În 1997, impunătoarea clădire a căpităniei portului, construitǎ cu mai bine de 100 de ani în urmǎ de meşteri italieni, însǎ aflată în ruină, a fost descoperită întâmplător şi achiziţionată de Mircea Dinescu. Astfel, fostul port agricol a avut şansa să reînvie ca „port cultural” după mai bine de 50 de ani de când, odată cu instaurarea regimului comunist, fusese închis şi transformat în pichet de grăniceri.

După restaurări ample și construirea unei bucǎtǎrii moderne şi a unui mini-hotel, locul a devenit accesibil şi pentru turism. Portul Cetate este astǎzi recunoscut pentru gastronomia sa cu totul specială, inspirată de vechi reţete boiereşti şi produsă doar cu ingrediente naturale de la ferma proprie, dar şi pentru „Vinul lui Dinescu”, produs la crama Galicea Mare. Portul Cultural Cetate este un spațiu artistic vibrant, fiind gazda unor evenimente culturale diverse: Divanul de film şi artă culinară, workshop-ul SoNoRo Interferenţe, tabere de traduceri, tabere de scriere creativă și rezidențe pentru scriitori, spectacole de teatru, în colaborare cu festivaluri de renume (Festivalul Shakespeare de la Craiova, Festivalul de Teatru de la Sibiu), expoziţii, tabere şi rezidenţe pentru artişti plastici ș.a.

Filarmonica „Oltenia” Craiova

Instituție de prestigiu în peisajul muzical românesc, Filarmonica de Stat „Oltenia” Craiova a fost fondată în 1904 și reorganizată prin decret regal în 1947. În prezent, activitatea artistică se desfășoară pe mai multe planuri care cuprind Orchestra simfonică, Corala Academică și mai multe grupuri camerale, inclusiv Orchestra de cameră.

Peste 80 de instrumentiști profesioniști formează orchestra simfonică; repertoriul acestui reputat ansamblu conține capodopere ale muzicii simfonice, opere, oratorii, requiem-uri, bijuterii muzicale, aranjamente ale unor lucrări de jazz, acoperind o perioadă istorică amplă, din baroc până în zilele noastre.

Preocupată permanent de acuratețea interpretărilor și apreciată constant de public și critica muzicală, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” a fost invitată să susțină concerte pe cele mai importante scene din România și a întreprins turnee de succes în Franța, Italia, Germania, Olanda, Spania, Elveția, Gibraltar, ex-Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Republica Islamica Iran și Coreea de Sud.

În fiecare an, în luna noiembrie, Filarmonica „Oltenia” organizează prestigiosul Festival Internațional  „Craiova Muzicală” care se distinge prin amploarea demersului concertistic, prin înalta ținută artistică a ansamblurilor și a personalităților invitate.

În cursul stagiunii 2015-2016, Filarmonica „Oltenia” a realizat unul dintre cele mai mari și îndrăznete proiecte pe care o instituție de acest profil l-a gândit și organizat vreodată: Stagiunea Europa – o amplă demonstrație de abordare repertorială diversificată și de colaborare cu artiști reputați (dirijori și soliști) din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Programul SoNoRo Interferențe va continua

Următorul workshop SoNoRo Interferențe din acest an se va desfășura în Palazzo Ricci din Montepulciano, Italia, în perioada 2 – 8 septembrie 2024.

*****

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, precum Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile în care workshopurile SoNoRo Interferențe s-au desfășurat în România, de-a lungul timpului, se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Mulţi dintre câștigătorii burselor au obținut rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, în cadrul unor instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zürich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri au participat la concursuri importante din întreaga lume și au obținut rezultate remarcabile, câteva exemple în acest sens fiind reușitele lui Andrei Ioniță – Premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski” din Moscova (2015), a lui Ștefan Cazacu – Premiul al III-lea la secțiunea Violoncel a Concursului Internațional „George Enescu” (ediția 2020-2021), a lui Valentin Șerban – Premiului I la secțiunea Vioară a Concursului Internațional „George Enescu” (2021) sau a Mariei Marica – Premiul I la secţiunea Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu” (2022).

SoNoRo Interferențe este cofinanțat de AFCN.

Sponsor: Alpha Bank

Parteneri: Portul Cultural Cetate și Filarmonica „Oltenia Craiova”

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Psychologies, Ziarul Metropolis, The Institute, Designist.ro, Promenada-culturala.ro, LiterNet.ro, CARIERE, IQads.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Modernism.ro, Klarmedia, Palindrom

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.