Prima ediție a Nopții albe a scurtmetrajelor românești îi ține treji pe cinefili pe 8 decembrie la Cinema Elvire Popesco

0

Pe 8 decembrie cinefilii sunt așteptați la NOAPTEA ALBĂ A SCURTMETRAJELOR ROMÂNEȘTI, eveniment organizat de Iadasarecasa care își propune să readucă în atenția publicului filmele românești de scurtmetraj.

Prima ediție va avea loc vineri, 8 decembrie, începând cu ora 18:00, la Cinema Elvire Popesco unde spectatorii pot descoperi sau redescoperi atât primele creații ale unor regizori importanți precum: Ion Popescu Gopo, Dan Pița, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Radu Jude sau Sergiu Nicolaescu, cât și a unor regizori sau regizoare aflați la început de drum.

„Filmul de scurtmetraj este din ce în ce mai rar văzut pe marile ecrane de la noi, deși el reprezintă o etapă necesară către lungmetraj și mulți dintre regizori aleg să se întoarcă către această zonă de expresie chiar și la apogeul carierei lor. Ne bucură să fim printre cei care prilejuiesc această ocazie publicului, să vadă pe ecran mare astfel de bijuterii cinematografice – filme care așa au fost gândite, create și concepute pentru ecranul de cinema.” spune Anca Puiu, producător de film – organizatorul evenimentului.

Multe dintre titlurile din programul organizat în patru calupuri au fost arătate și premiate în cele mai importante festivaluri de film din lume:

CALUP 1: SCURTĂ ISTORIE CELEBRĂ A FILMULUI DE SCURT METRAJ:
Scurtă istorie – regia Ion Popescu Gopo, Palme d’Or la Cannes în 1957
Memoria trandafirului – regia Sergiu Nicolaescu – selectat în Competiția Oficială la Cannes 1964
Viața în roz regia Dan Pița, 1969, Lucrarea de Diplomă IATC (UNATC, București)

CALUP 2: SCURTMETRAJE DE AUR – NOUL VAL ROMÂNESC
Un cartuș de Kent și un pachet de cafea – regia Cristi Puiu, Ursul de Aur, Berlin 2004
Trafic – regia Cătălin Mitulescu, Palme d’Or, Cannes 2004

O zi bună de plajă – regia Bogdan Mustață, Ursul de Aur, Berlin 2008
Megatron – regia Marian Crișan, 2008), Palme d’Or, Cannes 2008

CALUP 3: MULTIPREMIATELE ANILOR 2000 și o ANIMAȚIE
Lampa cu căciulă – regia Radu Jude, Premiul Juriului la Sundance 2007
Derby – regia Paul Negoescu, 2010 Brief Encounters Grand Prix, Bristol 2010

Fotografii de familie – regia Andrei Cohn, Sarajevo IFF 2012
Suruaika – regia Vlad Ilicevici și Radu C. Pop, Premiul Publicului, Animest 2022

CALUP 4: REGIA LA FEMININ
I am ok with your last wish – regia Catrinel Dănăiață, Short Award, Terra di Siena 2023

Vreau să sparg sera – regia Teona Galgoțiu, Cel mai bun film de scurtmetraj Gopo 2023
La distanță – regia Dana Rogoz, Premiul Publicul la Nisa 2023

După fiecare film spectatorii îi vor întâlni pe realizatori și vor putea discuta cu aceștia.

Biletele pot fi cumpărate pentru fiecare calup în parte și sunt deja disponibile pe Eventbook.ro. Spectatorii care vor să vizioneze toate cele patru programe beneficiază de reducerea prilejuită de carnetul cu 5 bilete de la Cinema Elvire Popesco. El poate fi achiziționat tot online sau la casa de bilete a cinematografului, cu o oră înainte de începerea evenimentului.

NOAPTEA ALBĂ A SCURTMETRAJELOR ROMÂNEȘTI este un eveniment organizat de Iadasarecasa, în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei.

Parteneri: Dacin Sara, Institutul Francez din România, Pop Cola, Sloop, Oskar.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, Cinemap, Urban.ro, Ziarul Metropolis, CineFan, LiterNet, Movie News, Cinefilia, AARC – All About Romanian Cinema, Radio România Cultural.

Pe paginile https://www.facebook.com/noapteaalbaascurtmetrajelorro și https://www.instagram.com/noapteaalbaascurtmetrajelorro vor fi postate mai multe informații despre eveniment.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.