PREMIERĂ la Timișoara: Architects of Air – Luminarium @ Festivalul PLAI – ediţia X

0

Festivalul PLAI – ediţia X
Architects of Air – Luminarium în premieră la Timișoara

Cea de-a zecea ediție a festivalului PLAI de la Timișoara (11-13 septembrie 2015) va aduce, în premieră la Timișoara, una dintre cele mai impresionante construcții luminoase dedicate jocului interactiv: Architects of Air.

AoA - Luminarium - photo credit Richard Osborn

Fondatorul, designerul și directorul artistic al Architects of Air, Alan Parkinson, a început să experimenteze în anii ’80 o exprimare artistică prin sculpturi pneumatice. A realizat primul luminariu în 1985, iar în 1990 a creat Eggopolis – primul luminariu care avea să fie prezentat și în afara comitatului Nottingham. În 1992, Eggopolis avea să fie prezentat la festivalul de teatru de la Edinburgh, unde a avut parte pentru prima oară de un public plătitor de bilet. Reacția presei și a publicului a fost copleșitoare, iar Architects of Air a fost creat în anul imediat următor.

Compania construiește luminarii – structuri gonflabile monumentale, concepute pentru a genera un sentiment de uimire la frumusețea oferită de îmbinarea perfectă a luminii, sunetului și culorilor. De la Hong Kong la Honolulu, Taipei la Tel Aviv și Sindey la Singapore, aceste structuri au încântat audiența lumii întregi. Din 1992 încoace, peste două milioane de vizitatori din 40 de țări de pe cinci continente s-au scufundat în lumea spectaculoasă creată de ei.
AoA - Luminarium - photo credit Daniel Muilenburg

Architects of Air vor fi prezenți la PLAI cu cel mai mare luminarium construit de ei până acum. Acesta dispune de 86 de cupole triaxiale și 71 de secțiuni care împreună creează un labirint uimitor de poteci șerpuite și cupole însuflețite unde arhitectura islamică, corpurile geometrice ale lui Arhimede și catedralele gotice se contopesc într-un monument inspirațional al frumusetii luminii și culorii și unde vizitatorii se pot pierde cu bucurie.
Instalația trezește toate simțurile și minunează pe oricine îi trece pragul. Vizitatorii sunt transportați și cufundați într-o uimitoare lume a luminii, pentru o experiență senzorială unică, și aduce artele vizuale în locuri în care nimeni nu s-ar fi așteptat să le găsească.

Construcția celor de la Architects of Air este accesibilă celor în scaun cu rotile sau cu dificultăți de locomoție, iar copiii sub 16 ani pot intra doar însoțiți de un adult (un adult pentru maximum patru copii) și poate fi vizitată în perioada 11-13 septembrie 2015 la festivalul PLAI de la Timișoara, în incinta Muzeului Satului Bănățean, între orele:

Vineri 11 septembrie: 16:00 – 19:15
Sâmbătă 12 septembrie: 12:00 – 19:15
Duminică 13 septembrie: 12:00 – 19:15

Site: http://www.architects-of-air.com/
Youtube link: https://www.youtube.com/watch?v=ydKrTu3X5dU
Până pe data de 8 septembrie 2015, organizatorii PLAI Festival așteaptă pe adresa de e-mail pr@plai.ro cererile de acreditare completate conform formularului care se găsește aici: www.plai.ro/presa. Orice cerere care va veni după această dată nu va fi luată în considerare.

Detalii: www.plai.ro , http://www.facebook.com/PLAIFestival , www.twitter.com/PLAIFestival

PLAI, foarte pe scurt:
– cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de voluntari.
– primul festival din România ajuns in finala European Festival Awards. Festival finalist în 2012 şi 2014 la categoria Best Small European Festival
– câstigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din România; premiu înmanat de către Hans-Gert Pottering şi Angela Merkel)
– câstigător al premiului I al Galei Societăţii Civile 2009 la secţiunea Artă şi Cultură.
3 zile de festival
9 concerte de world music, jazz şi fusion
45 de parteneri culturali ce oferă peste 200 de activităţi
100% voluntariat

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează