Pre-evenimentul Duruşa SummerHills, Get Together Party la Cluj

0

Se apropie Duruşa SummerHills, în câteva zile o să ne vedem dansând, pe biciclete, în camping sau învăţând lucruri noi la unul dintre atelierele arts&crafts, prin urmare avem noutăţi şi bineînţeles tips&tricks pentru voi.

Dar între timp, miercuri, 15 august, de pe la 22.00, ne întâlnim să discutăm despre bagaje şi să ne facem încălzirea la pre-evenimentul Duruşa SummerHills, Get Together Party, găzduit de La Gazette în Parcul Cetăţuia din Cluj Napoca, unde atmosfera va fi instrumentată de TheJointVentures. Intrarea este liberă şi 10 invitaţii duble se vor lăsa câştigate.

Noutăţile vin şi odată cu lăsarea serii în Duruşa, unde între 23 şi 26 august 2012, ne pregătim să întindem ecranul de proiecţie şi invităm studenţi ai facultăţilor de film şi realizatori independenţi să iasă în faţă. Invitatul de seamă al colţului cu proiecţii este STREMŢ ’89, un scurt documentar în regia Andei Puşcaş şi a lui Dragoş Dulea, în care sătenii din Stremţ povestesc cum aşteptau cu sufletul la gură tancuri, terorişti şi glorie. Prin ochii lor, revoluţia bate filmul!

Atelierele de artă şi meşteşug ne vor învăţa ce putem face cu două mâini dibace şi un dram de imaginaţie: zmee, lampioane, olărit, avioane de hârtie şi altele. Mintea o vom armoniza propriului ritm la atelierul interactiv de percuţie improvizată, iar corpurile vor experimenta tehnici de luptă prin arte marţiale şi dans la antrenamentele grupului de capoeira Angola din Cluj Napoca.  Meşterii Incubator107 vin cu reţete de frumuseţe şi podoabe.

 

La bordul aventurii muzicale ne aşteaptă.

Danaga

Electroclown

TheJointVentures

Indjstione

Mioritza Soundsystem

Muhaha (Bt Breaks Society)

Dannilov

Christu

TKS

Poetrip

Cât despre tips&tricks, bronzul e la mare căutare ziua, noaptea dansăm mai îmbrăcaţi, în haine călduroase. Tot noaptea corturile au minute gratuite în reţea, în zona de campare, aşa că nu uita să aduci unul, echipat cu sac de dormit şi izopren.

Dimineaţa la duşuri ne călcăm pe şlapi, mai spălăm un dinte, o bucată de piele, fiecare cu ce are.

Ţinem ceaunul pe foc şi Grolsch-ul la rece, dar dacă îţi ştii poftele, ia cu tine un biscuit, o ciocolată, etc. Uneltele în domeniu pot fi de ajutor: un briceag, o cană, ş.a.

Nu uita de prieteni, pentru un drum scurt şi voie bună!

Noi dăm meşteri, artişti, proiecţii, de-ale jocului, de-ale gurii şi de-ale naturii. Şi le-am da din grădină, dacă acolo ar creşte toate, dar bat drum lung şi se păstrează proaspete. Taxa suport pentru Duruşa şi ale ei SummerHills este de 25 lei.

Vă aşteptăm pe dealurile insorite,

Echipa Duruşa SummerHills!

www.durusasummerhills.com

 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează