PLAI Festival 2014 s-a incheiat duminica seara cu proiectul PLAI 100%, Subcarpati + Orchestra

0

Festivalul PLAI ediţia a 9-a – a doua zi a festivalului (12 – 14 septembrie 2014)

Exerciţii yoga şi teatru de păpuşi sau o cafea imensă băută în hamac, sub copaci. Aşa sună o dimineaţă de duminică la PLAI. E un sentiment plăcut când vocea artiştilor rezidenţi îi prinde pe participanţi în drum spre un atelier, la proba de sunet. Ce mai mulţi sar din locşorul lor comod din chill sau din cort şi dau o fugă în faţa scenei, pentru un concert privat.

plai + orchestra

Pe la ora 12 a început activitatea pe Aleea Culturală, locul in care s-a putut picta, bricola, modela, degusta, decora, dansa toată ziua, după gust. La Casa Filmelor au fost scurtmetraje pentru copii şi adulţi şi lungmetrajul Maiorul, a lui Yuri Bikov, pe lângă alte jocuri şi fotografii din călătorii. La Scena 2, cei prezenţi au fost circari pentru o zi, au descoperit ce presupune body percussion şi au ascultat artiştii timişoreni reuniţi sub umbrela Made in TM.

„Scena 2, un experiment pentru acest an, a avut un mare succes în rândul participanţilor la ediţia a noua de PLAI. Toate spectacolele şi workshop-urile propuse în program au avut un număr foarte mare de spectatori, ceea ce ne încurajează să continuăm această idee şi pentru anul urmator.” – spune Andreea Iager-Tako, voluntar, co-fondator PLAI.

„Am fost foarte încântată de spectatorii care au asistat la spectacolul meu de vineri. Eu merg, de obicei, la festivaluri dedicate dansului contemporan şi a fost o adevarată supriză să întâlnesc la un festival de world music atâţia oameni interesaţi de astfel de spectacole. Mi-a fost teamă că n-o să mai fie curioşi de dans după concertele de la scena mare, dar n-a fost cazul. Acest festival în aer liber e, într-adevar, ceva ce n-am mai întâlnit până acum. E o energie buna pe care, ca artist, o simţi şi o transmiţi mai departe.”, povesteşte Andrea Miltnerova – Balerina Magnetică.

A treia zi de festival a avut gust de mâncare exotică şi de băuturi cu nume greu de pronunţat. Concertul bandului rezident i-a pus pe toţi la dans, şi Carminho ne-a răscolit şi emoţionat. Am avut prilejul de a asculta primul proiect muzical 100% PLAI: muzica băietilor de la Subcarpaţi, reorchestrată împreună cu muzicieni timişoreni independenţi, de la Opera Timişoara şi colaboratori ai Filarmonicii Banatul.

Concertele şi activităţile ultimei seri de PLAI 2014 au adus la Muzeul Satului Bănăţean aproape 3500 de oameni care au venit să se bucure de duminica de festival. Reacţiile celor prezenţi au fost primite cu bucurie de organizatori, atât în cea din urmă seară, cât şi în cele precedente.

Detalii: www.plai.ro , http://www.facebook.com/PLAIFestival , www.twitter.com/PLAIFestival

Festivalul PLAI 2014 este organizat in parteneriat cu Casa de Cultura  a Municipiului Timisoara si cu sustinerea Consiliului Judetean Timis.

Sponsori: HELLA, Grolsch, EuroGSM, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Draexlmeyer si Kathrein

Ne sustin investind in dezvoltarea PLAI: Intitutul Francez, Ambasada Spaniei in Romania, Cabinet Mercescu si IHM Total Consult.

PLAI, foarte pe scurt:

– cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de catre voluntari.

– primul festival din Romania ajuns in finala European Festival Awards.

– castigator al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din Romania; premiu inmanat de catre Hans-Gert Pottering si Angela Merkel)

– castigator al premiului 1 al Galei Societatii Civile 2009 la sectiunea Arta si Cultura.

3 zile de festival

9 concerte de world music, jazz si fusion

45 de parteneri culturali ce ofera peste 200 de activitati

100% voluntariat

Detalii privind line-up-ul si activitatile PLAI 2014, pe www.plai.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează