O vara incendiara marca „Descoperim Aradul”

0

34 de tineri au participat duminica trecuta la drumetia organizata la Cetatea Siriei, demonstrand faptul ca timpul liber se poate petrece si altfel decat in fata calculatorului.

“Cetatea Șiriei datează din secolul al XIII-lea. Un rol deosebit de important în viața acesteia l-au avut voievozii și cnezii români. Spre exemplu, un document din anul 1440 vorbește despre un anumit voievod Ștefan din Șiria. Posesie a lui Matei Corvin la începutul celei de a doua jumătăți a secolului al XV-lea, trece în între anii 1461-1464 sub stăpânirea familiei Bathory. ”

Majoritatea participantilor au vizitat pentru prima data Cetatea Siriei si s-au intors acasa cu o lectie de istorie in plus!

Nici „Noaptea albă a instituţiilor culturale arădene” nu a „scapat” de vizita drumetilor aradeni! Peste 30 de persoane au vizitat noaptea trecuta institutiile culturale din oras si noaptea a fost incheiata la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, acolo unde piesa „Cerere in casatorie” a fost mai apreciata ca niciodata.

Daniel Mitre, intiatorul proiectului a declarat: ” Suntem mandrii ca in scurt timp zeci de tineri au spus da demersului nostru si o vara intreaga militam impreuna pentru promovarea si mai ales vizitarea judetului Arad. Multumim presei locale care este alaturi de noi, tinerilor care aproape in fiecare duminica dimineata spun „Da” provocarii Descoprim Aradul” , Asociatiei Pro Tineret Vest  si nu in ultimul rand celui mai frumos judet din Romania: Arad. „

Drumetiile vor continua! Pe siteul www.descoperimaradul.info va fi publicat un calendar cu evenimentele ce vor avea loc in perioada urmatoare.


Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează