Mărțișoare și Cărțișoare pentru tine! La Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor din Comana, am pregătit deja calea Primăverii

0

La Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor din Comana, am pregătit deja calea Primăverii, care vine cu alai de mărțișoare și Cărțișoare, pe care le pregătim la focul inimilor.

Iată mai jos, o serie de mărțișoare de bun gust, care sperăm să vă surprindă și să vă bucure.

  • Cărțișorul de Autor, lansat anul trecut cu versurile poetei Ana Blandiana, continuă cu un alt nume de aur al literaturii române: Nichita Stănescu, ale cărui versuri vor înnobila filele Cărțişorului de Autor din acest an. Cărțișorul de Autor va fi disponibil în trei variante, potrivite pentru toți cei ce doresc să ofere cadouri sensibile. Prima variantă este o ediție bibliofilă, realizată în număr de 33 de exemplare numerotate, realizate din hârtie de mână din bumbac, însoţite de o serigrafie de Mircia Dumitrescu, cea de-a doua variantă cuprinde Cărțișorul realizat integral din hârtie de mână reciclată, așezat într-o cutie sub formă de carte, iar cea de-a treia este o variantă cu copertele din hârtie de mână și interiorul din hârtie reciclată, atașat pe o cartolină din hârtie de artă.
  • Avem, bineînţeles, şi Cărțișoarele clasice, cu o urare de primăvară în versuri, cu file nescrise şi cu foi de carte veche, dar şi câteva exemplare din Cărțișoarele de Autor Ana Blandiana.
  • Totodată, pentru că vrem să păstrăm tradițiile și să dăm mai departe simbolurile și poveștile lor, readucem în prim plan moneda, simbol solar, legată cu tradiționalele fire alb-roșu. Anul acesta v-am pregătit o surpriză: o serie limitată de mărțişoare cu monedă autentică. Este vorba de monede originale, de 5 şi 10 bani, bătute în anii 1905 şi 1906, la Bruxelles şi Hamburg. Șnurul este împletit manual din fire de bumbac. Fiecare monedă este unică, purtând patina timpului, gata să ducă mai departe povestea mărțişorului tradițional.
  • Tot din categoria vechilor mărțişoare făceau parte și mărțișoarele care aveau capetele șnururilor decorate sub forma unor siluete, masculine şi feminine. Zânele cele bune ale Atelierului cu rost din Satul meşteşugurilor au realizat asemenea mărțişoare antropomorfe într-o frumoasă ediție limitată, dar și mărțişoare cusute manual cu motive tradiționale româneşti şi mărțişoare croşetate manual cu fir alb şi roşu, aceste modele putând fi purtate şi ca broşe.
  • De la Atelierul de ceramică din Satului meşteşugurilor puteți dărui mărțişoare din lut ars, de un farmec aparte: sub formă de inimioare, sau rotunde, având în relief cuvintele Armonie, Bucurie sau Iubire, mărţişoare deosebite ce pot fi purtate şi ca broşe.

Dacă sunteți reprezentantul unei societăţi care oferă mărțișoare angajaţilor şi/sau colaboratorilor, sau dacă ne puteți ajuta cu promovarea colecției noastre la firmele la care lucrați sau cu care colaboraţi, vă rugăm să ne scrieți pe adresa echipa@moaradehartie.ro, pentru a vă trimite o prezentare detaliată a mărțișoarelor noastre.

 

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.