Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Maestrul Ion Siminie împlinește 91 de ani!

0

Ion Siminie, o legendă a teatrului românesc, împlinește 91 de ani, dedicați, cu pasiune și cu talent, artei teatrale.

Născut în 16 iunie 1930, la Orăștie, a absolvit Institutul de Teatru din Cluj-Napoca, promoția 1958, și face parte din familia Teatrului Nottara din anul 1964, unde a jucat la unii dintre cei mai de seamă regizori români și alături de alți actori legendari, precum: George Constantin, Ștefan Iordache, Alexandru Repan, Gilda Marinescu, Silvia Dumitrescu Timică, Anda Caropol, Ștefan Radof.

A putut fi admirat în spectacole precum: Sonet pentru o păpuşă de Sergiu Fărcăşan (1964), în regia lui Lucian Giurchescu, Omul care şi-a pierdut omenia de Horia Lovinescu (1965), în regia lui Dan Nasta, Ultima oră de Mihail Sebastian (1975), în regia lui Valeriu Moisescu, Micul infern de Mircea Ștefănescu (1977), în regia lui Mihai Berechet, Întoarcerea fiului risipitor de Aleksandr Vampilov (1977), în regia lui Valeriu Paraschiv, Noi, subsemnaţii de Aleksandr Ghelman (1980), în regia lui Dan Micu, Karamazovii, cu un text de Horia Lovinescu şi Dan Micu (1981), în regia lui Dan Micu, Aceşti îngeri trişti de D.R. Popescu (1982), în regia lui Mircea Cornișteanu, Ultimul bal de Ion Brad şi Dan Micu, după Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu (1986), în regia lui Dan Micu, Livada de vișini de A.P. Cehov (1987), în regia lui Dominic Dembinski, Burghezul gentilom de Molière (1989), în regia lui Alexandru Dabija, Nora de Henrik Ibsen (1992), în regia lui Mircea Cornișteanu, Puricele, adaptare de Horațiu Mălăele după La puce de Georges Feydeau (1993), în regia lui Horațiu Mălăele, Întâlnire la Senlis de Jean Anouilh (1994), în regia lui Geo Saizescu, Omul care aduce ploaia de Richard Nash (1996), în regia lui Tudor Mărăscu, Nanny de James MacGuire (1998), în regia lui Tom Ferriter (de la Stageplays Theatre Company din New York), Orfanul Zhao de Ji Junxiang (1998), în regia lui Alexandru Dabija, Titanic vals de Tudor Muşatescu (2002), în regia lui Dinu Cernescu, Jocul dragostei şi al morţii de Romain Roland (2003), în regia lui Lucian Giurchescu, Capul de răţoi de George Ciprian (2004), în regia lui Răzvan Dincă, Clipe de viaţă de William Saroyan (2010), în regia lui Cristian Dumitru.

Ion Siminie se bucură de o carieră remarcabilă și în cinematografie, unde a debutat, în 1970, în Petrecerea, ecranizare a schiței omonime de Valentin Silvestru. A avut roluri în filme precum: Noi, cei din linia întâi (1986), în regia lui Sergiu Nicolaescu, Amen (2002), în regia lui Costa-Gavras, Patul lui Procust (2002), în regia Vioricăi Mesină și a lui Segiu Prodan, Modigliani (2004), regia Mick Davis. Unul dintre rolurile emblematice pe care le-a avut în cinematografie rămâne cel al lui Ion Antonescu în filmul Oglinda (1994), în regia lui Sergiu Nicolaescu, pentru care a primit Mențiunea specială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).

Teatrul Nottara îi urează La mulți ani sănătoși!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.