“Grădinile comunitare urbane, parte din soluția pentru accelerarea tranziției la orașe incluzive, verzi și reziliente”

0

Vineri 20 mai, cultura și natura din oraș au fost sărbătorite, chiar cu o zi înainte de ziua de naștere a marelui nostru poet Tudor Arghezi, în a cărui frumoasă livadă din inima Bucureștiului a luat ființă acum un an proiectul Livada Comunitară Urbană.

Locul de desfășurare al evenimentului a fost o oază de verdeață: grădina generoasă cu livadă din cadrul Casei Memoriale Tudor Arghezi, Str. Mărțișor 26, sector 4, București, administrată de Muzeul Național al Literaturii Române.

La eveniment au participat reprezentanți ai comunității Mărțișor, profesori, educatori, voluntari ai grupului de inițiativă din cartier, partenerii care au susținut și vor susține proiectul în continuare: partenerul principal Muzeul Național al Literaturii Române, Fundația Comunitară București, Banca Transilvania, Facultatea de Horticultură București, Amurtel România, Auchan România și alte entități publice și private. Mulțumim tuturor pentru participare!

Invitația a fost deschisă și către reprezentanții din primăriile de sector și Primăria Municipiului București, din cadrul departamentelor de îngrijire a spațiilor verzi, salubrizare, relația cu societatea civilă și ONG-urile, cultură, mediu. 

Evenimentul a început cu un moment poetic: poezia “Incertitudine”, de Tudor Arghezi.

A urmat povestea pe scurt a proiectului și discursurile partenerilor despre importanța colaborării și a parteneriatelor dintre societatea civilă, instituțiile publice și companiile private, pentru accelerarea tranziției la orașe incluzive, verzi și reziliente. 

Grădinile comunitare – cum este și Livada Comunitară – sunt parte din soluție și este necesar să fie susținute și incluse în strategiile publice pentru a putea crește numărul unor astfel de inițiative și pentru a multiplica beneficiile: coeziunea și incluziunea socială, implicarea activă a cetățenilor în bunul mers al orașului, creșterea calității vieții cu impact redus asupra mediului, creșterea calității spațiilor verzi și administrarea sustenabilă a acestora, educație pentru reducerea și prevenirea apariției deșeurilor, colectarea separată corectă de către cetățeni pentru reciclare și compostare și, nu în ultimul rând, reconectarea cu natura.

Participanții au aflat în mod activ și direct care au fost rezultatele proiectului și beneficiile, pentru mediu și oraș, printr-o activitate inedită: “Treasure Hunt” chiar în Livadă. 

Evenimentul s-a încheiat cu un moment festiv în Livadă și vizitarea casei memoriale muzeu.

Proiectul Livada Comunitară Urbană este implementat din vara lui 2021 de către o echipă de voluntari, parte din grupul de inițiativă civică Acțiunea Comunitară Tineretului. A fost lansat și susținut prin programul Inclusiv în Cartier, dezvoltat de Fundația Comunitară București și finanțat de Banca Transilvania. În mai 2022 finalizăm prima etapă și continuăm parteneriatul de succes între comunitatea de cetățeni din cartier, partenerul public Muzeul Național al Literaturii Române, Facultatea de Horticultură București, Urban Cultor, Atelierul de Pânză și se alătură parteneri noi, precum Auchan România și Amurtel România.

Prin parteneriatul cu mediul universitar, echipa de profesori și studenți de la Facultatea de Horticultură, au adus un plus de valoare, informații de specialitate și abilități practice, atât pentru cetățenii implicați, cât și pentru studenți, reducând costurile prin gestionarea non-invazivă și durabilă a spațiului verde. Fiecare specie de pom are nevoie să fie tratată diferit. Astfel, pomii din Livadă ne oferă protecție și sănătate prin umbră, aer, reglează circuitul apei în natură și precipitațiile, adăpost pentru biodiversitatea urbană, îmbunătățirea aspectului orașului și a stării de bine, ne oferă fructe pentru consum naturale și locale!

Cei aproximativ 30 de voluntari cetățeni implicați, pe durata celor 8 luni, au salvat de la gropile de gunoi peste 1 tonă (1000 de kilograme) de resturi vegetale din bucătărie, prin compostare în cadrul mini-stației din Livadă. Dacă toți cetățenii Bucureștiului ar composta cel puțin în acest sistem voluntar, în grădini comunitare, am salva anual de la gropile de gunoi peste 100.000 de tone (100.000.000 kilograme) de deșeuri vegetale, care acum ocupă și poluează natura, prin degajarea de gaze cu efect de seră, prin levigat toxic, prin noxele din transport, manipulare și depozitarea deșeurilor amestecate la gropile neconforme.

Prin tehnica compostării locale a resturilor vegetale din spațiile verzi și a practicării mulcirii cu fân uscat, frunze și tocătură provenită din crengile uscate, pământul din grădini, parcuri și spații verzi este hrănit cu nutrienți naturali, împiedică creșterea vegetației nedorite și păstrează umezeală pe perioadele secetoase.

În plus, prin gestionarea spațiilor verzi în acest mod sustenabil, permacultural, cu implicarea la muncile din Livadă a celor aproximativ 100 de cetățeni participanți la cele 13 evenimente, a celor 350 de elevi și studenți care au participat la ora de educație ecologică în natură sau ore de practică pentru facultate, pe lângă vizitarea casei muzeu, impactul de mediu, cultural, social și educațional s-a dublat. 

Cu ocazia acestui eveniment, proiectul a primit o nouă denumire, care  îl va apropia și mai mult de opera, viața și personalitatea lui Tudor Arghezi. Livada Comunitară Urbană devine Livada Comunitară Mărțișor și va continua cu o nouă inițiativă educativă și practică numită “Școala din Livadă – lucrăm cu Natura!”, implementată în parteneriat cu AMURTEL România și finanțată de Fundația Auchan, sprijinită de Fundația Auchan Franța, prin call-ul de proiecte dedicat ALIMENTAȚIEI SĂNĂTOASE ȘI ACCESIBILE, CARE DEZVOLTĂ LEGĂTURI SOCIALE.

Detalii Livada Comunitară Mărțișor și partenerii susținători:

https://mnlr.ro/case-memoriale/casa-memoriala-tudor-arghezi-martisor/

https://fundatiacomunitarabucuresti.ro/2021/04/21/programul-inclusiv-in-cartier/

http://www.horticultura-bucuresti.ro/ 

https://romania.auchan.ro/ro/continut/concurs-de-proiecte-sprijinit-de-fundatia-auchan-franta

https://amurtel.ro/en/

https://www.urbancultor.ro/ 

https://atelieruldepanza.ro/

https://promoforyou.ro/ 

https://www.lorelicious.ro/ 

https://www.facebook.com/LivadaComunitaraUrbana 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.