139
Joi, 28 mai, la Hațeg, Asociația de Turism Retezat – unitatea de management al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului, a sărbătorit, alături de partenerii locali, publici și privați, 10 ani de activitate în dezvoltarea durabilă și promovarea zonei.
“A fost un moment emoționant, un moment de bucurie și de mulțumire pentru tot ceea ce am construit împreună pentru Țara Hațegului! 2026 este un an foarte important pentru noi, fiind anul în care aniversăm 10 ani de la prima certificare pe care am obținut-o din partea comisiei interministeriale coordonate de reprezentanții autorității naționale în domeniul turismului. Procesul acesta nu este deloc unul facil, teritoriul care-și dorește obținerea statutului de destinație de ecoturism trebuind să corespundă unui set de peste 100 de criterii, demonstrate cu documente și acțiuni. Am plecat, în urmă cu mai bine de 10 ani, pe un drum al pionieratului, alături de colegii mei din Asociația de Turism Retezat, parteneri locali și Asociația de Ecoturism din România – coordonatorul tehnic al rețelei naționale de ecodestinații. Chiar și acum, România este model pentru alte țări din Europa, fiind unul dintre puținele state care are un sistem de certificare în ecoturism, asumat de către instituțiile naționale.
Când am pornit acest proiect, ne doream ca Țara Hațegului să devină un reper de dezvoltare durabilă, prin intermediul ecoturismului. Lucru deloc ușor de realizat, mai ales că efectele muncii noastre sunt vizibile în timp, nu au rezultate imediate. Dar am crezut în noi și în partenerii noștri – le mulțumim celor care ne-au rămas aproape până astăzi! Încă mai avem multe de construit și de dezvoltat, dar cred că turismul responsabil este cu adevărat o alternativă viabilă de dezvoltare economică a unei zone cu specificul Țării Hațegului, înconjurată de natură.
Mi-aș dori foarte tare să contribuim și la creșterea sentimentului de mândrie locală, deja lucrăm și aici. E important pentru noi ca toată lumea, fie turiști, fie localnici, să știe că Țara Hațegului este, probabil, regiunea din România cu cele mai multe obiective naturale, culturale și istorice pe metru pătrat, cu valori extraordinare, unice în România și chiar în lume. Țara Hațegului este o destinație a premierelor pe plan național, se poate mândri cu produse și servicii turistice de top și merită să devină una dintre cele mai importante destinații de vacanță atât pentru turiștii din România, cât și pentru cei din străinătate!” – Anca Rusu, manager Destinația Ecoturistică Țara Hațegului.
În cadrul galei, a fost acordat un nou titlu de ambasador de imagine. După Avel Ritișan (alpinist, cel care a condus prima expediție românească în Himalaya), Toma Coconea (vicecampion mondial la zbor cu parapanta), Avram Iancu (înotător), Nicolae al României și Felix Tătaru (unul dintre cei mai importanți oameni de comunicare din țară), a venit rândul lui Cosmin Oprescu, multiplu campion european și mondial la taekwon-do ITF, președinte al Federației Române de Taekwon-do ITF, Maestru Emerit al Sportului, Antrenor Emerit, decorat de Președintele României cu Medalia Meritul Sportiv clasa I.
Gala a fost un prilej bun de a mulțumi atât localnicilor, cât și turiștilor din Țara Hațegului. Astfel, a doua zi, în 29 mai, a avut loc, special pentru ei, cea de-a opta ediție a Muzicii Munților – voce, vioară și pian la patru mâini, în interpretarea artiștilor Ovidiu Foca, Andrei Mihail Radu, Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu. Locația aleasă pentru eveniment, Conacul Karaba din Densuș, nu a fost întâmplătoare.
Evenimentul s-a desfășurat în memoria lui Dorin Socaci, pictor al Țării Hațegului, originar din Peșteana (sat aparținător comunei Densuș), decedat în 2025. În acordurile muzicii, cei prezenți au putut admira tablouri ale pictorului local, provenite din colecții private. Seara s-a încheiat cu o degustare de prăjituri, vin și produse locale, apoi cu un tur privat ghidat al conacului, realizat chiar de proprietar, Mihai Bălan, cel care a readus la viață acest obiectiv important al Țării Hațegului.
*Destinația Ecoturistică Țara Hațegului acoperă trei dintre cele mai importante zone turistice din România – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Parcul Național Retezat, ambele cu recunoaștere internațională UNESCO, precum și o parte a unei alte arii protejate mari, respectiv Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Atractivitatea zonei este dată de multitudinea de obiective naturale, istorice și culturale, dar și de cele peste 40 de trasee de drumeție sau de biciclete, cele de cicloturism fiind omologate de către Ministerul Turismului, în premieră națională. Destinația Ecoturistică Țara Hațegului, a treia astfel de zonă din România certificată de către Ministerul Turismului, în iunie 2016, își propune să ofere vizitatorilor o experiență unică, prin intermediul produselor, serviciilor de ecoturism la cele mai înalte standarde, dar și prin promovarea unei atitudini responsabile față de mediu și comunitatea locală.
**Asociația de Turism Retezat, fondată în 2007, este coordonatoare a parteneriatului public – privat care manageriază proiectul de dezvoltare și promovare a Destinației Ecoturistice Țara Hațegului, constituit din instituții și unități implicate în domeniul turismului, protecției mediului, învățământului și administrației publice locale și centrale și este finanțat de către Romanian American Foundation și Fundația pentru Parteneriat, cu susţinerea Asociaţiei de Ecoturism din România. Membrii parteneriatului sunt:
Asociația de Turism Retezat
Administrația Parcului Național Retezat
Geoparcul Internaționl UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din Bucureşti
Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina
Județul Hunedoara prin Consiliul Județean
Instituția Prefectului județului Hunedoara
Primăria Orașului Hațeg
Primării de comune din Țara Hațegului (Totești, Sarmizegetusa, General Berthelot, Densuș, Baru, Răchitova, Sălașu de Sus, Pui, Râu de Mori și Sântămăria Orlea)
Liceul Teoretic „I.C. Brătianu” Hațeg
Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara
Asociația Intercomunală Țara Hațegului
Agenția Națională a Zonei Montane
Asociația Tășuleasa Social – Via Transilvanica
Asociația Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Hunedoara
Asociația Drag de Hațeg
Asociația Eco Edu Natura
Cooperativa Hațegana
Punctul Gastronomic Local LuciAna Densuș
Punctul Gastronomic Local Lore și Dani Ștei
Punctul Gastronomic Local Nopcsa’s Grill Sântămăria
Dinosaur World Transylvania
Unități turistice și de administrație publică din Hațeg și Țara Hațegului (Pensiunea Iancu – Sălaș și Mălăiești, Cabana Codrin Cârnic, Clif Alpin Râușor, Vila Silva – 1 și 2 Hațeg, Parc Caffe, Art Motel & Bistro Hațeg, Casa Criss Densuș, Popasul din luncă Pui, HoHa Hațeg – hotel și restaurant, Pensiunea Colț Alb Sibișel, Casa Sofia Hațeg, Country House Hățăgel, Transylvania Log Cabins Peșteana, Avy Wine & Dine Hațeg, Pensiunea Sălaș, Pensiunea Paula Mălăiești, Pensiunea RoxMar Râușor, Casa Cânda Sălașu de Sus, Pensiunea Agroturistică Romana Sarmizegetusa, Dor de Hațeg Șerel)
Cofetăria La Cremm By Ione Mihăilă Hațeg
Family Eco Plant


