Fundația Progress anunță rezultatele cercetării privind evaluarea percepției românilor asupra bibliotecilor publice 

0
  • 57% dintre respondenți evaluează impactul proiectelor desfășurate de biblioteca publică drept unul foarte mare asupra comunității de care aparțin;

  • 79% dintre respondenți declară că știu numele bibliotecarului din orașul în care locuiesc;

  • Activitățile care răspund tuturor grupelor de vârstă și diversitatea resurselor prezic semnificativ (60%) percepția asupra calității serviciilor de bibliotecă;

  • Bibliotecile care participă activ în proiectele Fundației Progress generează o percepție mai favorabilă în ceea ce privește serviciile pe care le oferă în comunitate, față de cele care nu derulează proiecte cu Fundația Progress.

București, 29 februarie 2024 – Fundația Progress a demarat la începutul anului o cercetare ce vizează percepția publicului român în ceea ce privește serviciile oferite de bibliotecile publice din țară. Mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că activitățile bibliotecilor publice au un impact foarte mare asupra comunității lor.

La finalul anului trecut, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a alocat 37 milioane de euro pentru 41 de proiecte având ca scop modernizarea și îmbunătățirea serviciilor bibliotecilor publice din întreaga țară. Această sumă reprezintă un efort considerabil pentru revitalizarea acestui sector, egalată de puține alte proiecte de amploare, cum ar fi cel desfășurat între anii 2008 și 2015, finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates cu 26,9 milioane USD.

În lumina acestor investiții, Fundația Progress a decis să inițieze un studiu de benchmarking pentru a evalua percepția actuală a publicului față de bibliotecile publice și serviciile oferite de acestea. Scopul principal al studiului este de a înțelege modul în care aceste investiții pot influența percepția și implicarea comunității în activitățile bibliotecilor, dar și evidențierea rolului important al bibliotecilor în dezvoltarea comunitară.

Rezultatele studiului demonstrează că există o corelație semnificativă între activitatea bibliotecilor în comunitate și percepția pozitivă asupra serviciilor oferite, 57% dintre respondenți evaluând impactul proiectelor desfășurate de biblioteca publică drept unul foarte mare asupra comunității de care aparțin. Mai mult, 80% dintre respondenți pot da exemple de activități desfășurate de biblioteca locală și mai mult decât atât, au și participat la respectivele activități.

De asemenea, este evident că prezența unui bibliotecar cunoscut în comunitatea locală contribuie la o percepție mai bună a bibliotecii și a serviciilor sale, 79% dintre respondenți declarând că știu numele bibliotecarului care activează în biblioteca din comunitatea lor.

Totodată, activitățile care răspund tuturor grupelor de vârstă și diversitatea resurselor prezic semnificativ (60%) percepția asupra calității serviciilor de bibliotecă.

Studiul a evidențiat, de asemenea, diferențe semnificative între bibliotecile rurale și cele urbane în ceea ce privește anumite aspecte ale serviciilor, cum ar fi seriozitatea, responsivitatea și empatia, respectiv aceste servicii sunt mai bine evaluate în mediul urban. Totodată, bibliotecile implicate activ în proiectele Fundației Progress au generat o percepție mai favorabilă în rândul comunității față de cele care nu derulează proiecte cu Fundația Progress. În 53% dintre localitățile din care provin respondenții se desfășoară cel puțin un proiect al Fundației Progress, precum CODE Kids, Rețeaua fetelor puternice sau Școala de bani din bibliotecă.

La aproape 10 ani de la finalizarea investiției de 27 milioane de dolari realizată de Fundația Bill și Melinda Gates în sistemul de biblioteci publice din România, iată, suntem în pragul unei noi investiții majore de 37 milioane euro din PNRR pentru modernizarea acestora. Ne dorim ca acest studiu să fie un benchmark, o bornă pentru a putea măsura impactul acestei investiții. În toate țările lumii, bibliotecile publice se deschid și astfel deschid porțile spre comunități. În România   s-a închis un număr masiv de biblioteci în ultima perioadă. De unde plecăm și unde sperăm să ajungem? Iată cel puțin o întrebare fundamentală la care sperăm să răspundă acest studiu„, a declarat Dr. Camelia Crișan, CEO Fundația Progress.

Cu un eșantion de 270 de respondenți, studiul a acoperit atât mediul urban, cât și rural, reflectând diversitatea percepțiilor din întreaga țară. Majoritatea respondenților au fost de gen feminin, iar vârsta medie a fost de 40 de ani, cu un nivel ridicat de educație.

Cercetarea a fost susținută din fondurile proprii ale Fundației, primite din sponsorizări. Nicio instituție publică nu a finanțat această cercetare, analiza datelor sau interpretarea rezultatelor. Pentru mai multe informații despre studiu și rezultatele complete, accesați https://www.progressfoundation.ro/cercetare-perceptia-fata-de-serviciile-oferite-de-bibliotecile-publice-din-romania/ 

Despre Fundația Progress

Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați  www.progressfoundation.ro 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.