145
FIASCO. Seri de artă video ajunge la Cincu în perioada 26-29 august, cu „Arhiva din Pod: Atelier de Film și Istorii Personale”, un atelier dedicat adolescenților susținut de regizoarea de film documentar și artista Ana Gurdiș.
Atelierul se va încheia pe 29 august cu o proiecție publică la Muzeul Lolelor din Cincu, în cadrul Nopții Muzeelor la Sate 2026, în colaborare cu KraftMade/Asociația Soxen. Cu această ocazie, se vor proiecta filmele participanților la atelier, alături de o selecție de lucrări video din programul FIASCO 2026.
Arhiva din Pod: Atelier de Film și Istorii Personale
În perioada 26-29 august, regizoarea de film documentar și video-artista Ana Gurdiș va coordona un atelier de film dedicat adolescenților, intitulat „Arhiva din Pod: Atelier de Film și Istorii Personale”.
Pe parcursul celor trei zile, participanții vor lucra împreună la realizarea de lucrări de artă video, folosind materiale de arhivă familiale și/sau găsite și explorând felul în care acestea pot deveni un punct de plecare pentru o narațiune vizuală personală.
Atelierul pornește de la o curiozitate din copilărie a Anei Gurdiș, care obișnuia să cotrobăie prin podul casei bunicilor și să-și creeze propriile povești pornind de la obiectele găsite acolo. Această experiență devine punctul de plecare pentru o explorare a memoriei, imaginației și arhivei personale prin mișcare dinamică, prezentă atât în practica educațională, cât și în cea artistică a acesteia.
În cadrul atelierului, participanții vor parcurge principalele etape ale realizării unui film: vor analiza materialele de arhivă, vor construi o narațiune, vor învăța să digitalizeze fotografii și alte documente, vor înregistra voiceover, vor filma cadre noi și vor lucra la montaj și sunet.
Ana Gurdiș este regizoare de film documentar și video-artistă. Practica sa combină documentarul cu forme experimentale și utilizează frecvent materiale de arhivă ca parte a narațiunii vizuale. Din 2023, artista dezvoltă proiecte de educație cinematografică și ateliere dedicate tinerilor și tinerelor în România, Republica Moldova și Armenia. Filmul său Capturi, realizat dintr-un album de familie găsit, va deschide seria proiecțiilor de film din seara de 29 august.
Proiecție publică la Muzeul Lolelor din Cincu
Lucrările adolescenților realizate în cadrul atelierului vor fi prezentate alături de o selecție de lucrări video din programul FIASCO 2026. Seara de proiecții va avea loc sâmbătă, 29 august, între orele 19:00 și 22:00, în cadrul Nopții Muzeelor la Sate #4, în incinta Muzeului Lolelor de la Cincu.
Programul de proiecții include:
filme realizate de adolescenți în cadrul atelierului (durata variabilă);
Capturi, de Ana Gurdiș (22 min);
Sad Doll Disease, de Anima Goyal (5 min);
To Pick a Flower, de Shireen Seno (17 min);
Tawni Pipit, de Giulia Zabarella & Sol Archer (13 min);
Saving Some Random Insignificant Stories, de Anna Vasof (14 min);
Irani Bag, de Maryam Tafakory (8 min);
Turtleneck Phantasies, de Gernot Wieland (17 min 35 sec).
