Eveniment cultural la Sinagoga din Cetate 24 iunie 2010 / Timisoara

1

COMUNICAT DE PRESA – EVENIMENT CULTURAL al „COMPANIEI D’ARTE”
„OAMENI PRINTRE CUVINTE”

Sinagoga din Cetate Timisoara – 24 iunie 2010 / ora 19:00

Compania D’arte va invita la evenimentul cultural „Oameni printre cuvinte” , care se va desfasura la Sinagoga din Cetate Timisoara, in data de 24 iunie 2010, ora 19:00. Evenimentul cuprinde: lansare de carte „Celofan de apa” – Paula Aldescu ; recital de nai „Romanian Pastoral Soundscapes”- Madalin Luca ; expozitie de fotografie – Diana Bodea ; instalatie „Oameni printre cuvinte” – Sorin Oncu, Cosmin Haias, Iulia Pordea.

1. Lansare de carte „Celofan de apa”de Paula Aldescu

Paula Aldescu este o tanara scriitoare care debuteaza cu volumul de proza scurta „Celofan de apa”. Prin acest volum de proza scurta, Paula Aldescu incearca o reconstruire a realităţii guvernată de deplinul arbitrariu al instinctului său ludic, este o incercare de a compensa imperfectiunile existentei, este marturia insatisfactiei noastre in raport cu chipul lumii. In Cuvantul inainte al cartii, prov.univ.dr. Ciprian Valcan considera ca „Arta e mărturia insatisfacţiei noastre în raport cu chipul lumii, e aportul pe care vrem să ni-l aducem la opera demiurgului. Probabil cea mai bună dintre lumile posibile e o lume lipsită de artă, o lume în care perfecţiunea realităţii inhibă orice impuls creator, în care dorinţa de joc nu are spaţiu pentru a se naşte. Arta e o încercare de a compensa imperfecţiunile existenţei. O lume perfectă lasă loc doar unui exerciţiu etic, interzicînd orice veleitate estetică, aşa cum par să fi înţeles neoplatonicienii, care spuneau că binele e plin de blîndeţe, de bunătate şi de gingăşie, stand oricand la dispoziţia celui care îl doreşte, pe cand frumosul starneşte groază, buimăcire şi plăcere amestecată cu durere, ducandu-i departe de bine pe cei care nu ştiu ce este binele. www.ddunia.wordpress.com
2. Concert „Romanian Pastoral Soundscapes – panpipes& electronic&experimental sounds” – sustinut de Madalin Luca

Madalin Luca este un tanar naist roman timisorean, care in cariera sa de muzician a abordat diferite genuri muzicale – muzica traditionala romaneasca, muzica clasica, jazzul, world music, participand la diferite festivaluri si concerte in Europa si Asia. Muzicianul propune un univers sonor propriu, construind o lume muzicala complexa si completa folosind naiul acustic si procesat electronic, mijloace de expresie ale muzicii electronice, experimentale, diverse efecte sonore, vioara, dramba. Singur pe scena, Madalin Luca recreeaza o intreaga orchestra construind pas cu pas, in timp real, liniile ritmice si melodice ale fiecarei melodii intr-o maniera ethno – jazzistica, conferind unicitate fiecarui moment muzical. Romanian Pastoral Soundscapes propune o incursiune sonora in muzica traditionala romanesca foarte diversa ca melodie, armonie, ritm, oferind publicului posibilitatea transpunerii intr-o lume plina de emotie, imaginatie, creativitate.

www.myspace.com/madalinluca

3. Instalatie – realizata de artistii vizuali Cosmin Haias; Sorin Oncu ; Iulia Pordea

Expozitia completeaza textele Paulei Aldescu si reprezinta oglinda plastica a omului si cuvatului sau, cuprins in itele realitatii contemporane, pentru aceasta instalatie reprezentativ fiind titlul acesteia „Oameni printre cuvinte”. Ramane sa va descoperiti voi insiva in omul sau in cuvantul sau, ratacit in cotidian. Cei trei tineri artisti timisoreni care vor realiza in comun aceasta instalatie manifest, Cosmin Haias, Sorin Oncu si Iulia Pordea, sunt artisti vizuali care au avut expozitii personale si de grup atat in galeriile clasice cat si in spatiile neconventionale din Romania si Ungaria.
www.behance.net/sorinoncu // www.haias.ro // www.facebook.com/people/Iulia-Pordea

4. Expozitie de fotografie – realizata de Diana Bodea

Diana Bodea este o tanara artista fotograf , realizand pana in prezent expozitii de fotografie in Romania, Ungaria si Spania, in diferite spatii conventionale si neconventionale. Fotografiile expuse trateaza tema Sinagogii din Cetate, a carei valoare arhitecturala, istorica, culturala si spirituala ii lasa nepasatori pe posibilii finantatori in vederea reasezarii aceteia in circuitul cultural cuvenit. Expozitia cuprinde fotografii ale Sinagogii din Cetate, scopul expunerii acestor fotografii fiind de a sensibiliza opinia publica cu privire la starea degradata in care se afla sinagoga, aceasta necesitand a fi restaurata cat mai repede posibil.
www.dianabodea.com

Va asteptam pentru o incursiune in voi insiva printre oameni, cuvinte si muzica.

Website: www.companiadearte.com
Blog: www.companiadarte.wordpress.com

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

  1. Pingback: Sinagogă « Sights, Sounds & Rants

Comentează