Teatru contemporan în săli de clasă

0

Asociația română pentru promovarea artelor spectacolului în colaborare cu Portalul cultural LiterNet publică volumul de teatru tradus cu ocazia proiectului Teatru contemporan în săli de clasă.

Elise Wilk despre proiect: ” Începând cu anii 1980, așa numitele Klassenzimmerstücke (spectacole destinate pentru a fi jucate în sălile de clasă) au început să cucerească școlile din spațiul german. Acestea au de obicei o distribuție foarte mică (1, maxim 2 actori), durează exact cât o oră de curs și se disting printr-o apropiere și interacțiune deosebită între public și actor(i), aceștia din urmă adresându-se în mod repetat spectatorilor. Piesele pentru săli de clasă sunt fie adaptări ale unor texte gândite inițial pentru scena de teatru, fie sunt scrise special pentru a se încadra în acest format.

Din dorința de a implementa acest format și în teatrele românești, am dezvoltat, începând cu luna aprilie 2022, împreună cu Ciprian Marinescu și Ioana Gonțea, proiectul Teatru contemporan german în săli de clasă. După ce am citit o serie de texte germane destinate sălilor de clasă, am ales, împreună cu Ciprian, cinci pe care să le traducem. Ele au fost montate ulterior de regizorii Roxana Marian, Claudia Machedon, Bianca Oprea, Simona Țăruș și Cosmin Panaite în cinci teatre pentru copii și tineret din România – Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba-Iulia, Teatrul „Ariel” Târgu-Mureș, Teatrul „Arcadia” Oradea, Teatrul „Arlechino” Brașov și Teatrul GONG Sibiu și prezentate în școlile din fiecare oraș. Două dintre spectacole au ajuns să fie selectate în modului educațional al FNT 2022.”

Cele 5 piese ale volumului au fost traduse de Elise Wilk și Ciprian Marinescu:

  • Tati e trăsnit de Paula Fünfeck
  • Zonă minată de Pamela Dürr
  • Trei cu susu-n jos de Carsten Brandau
  • Arca lui Noe de Carsten Brandau
  • Stelele nu merg la școală? de Carsten Brandau

Descărcaţi gratuit pe.liternet.ro/3EzTbPb şi citiţi cea mai recentă carte publicată de Editura #LiterNet, Teatru contemporan în săli de clasă – 5 texte pentru publicul tânăr de Carsten Brandau, Paula Fünfeck, Pamela Dürr, traducere de Elise Wilk, Ciprian Marinescu

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect cultural co-finanţat de Goethe-Institut București.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.