Daniel Jinga dirijează „Rigoletto” la Teatrul de Operă și Balet din Baku

0

Sâmbătă, 4 februarie, ora 19:00, Daniel Jinga va dirija un spectacol extraordinar cu „Rigoletto” de Giuseppe Verdi pe scena Azerbaijan State Academic Opera and Ballet Theatre, din Baku.

Distribuția reprezentației: Duke of Mantua – Nurlan Bekmukhamedov, Rigoletto – Evez Abdulla (Mannheim Opera Theatre), Gilda – Inara Babayeva, Maddalena – Sabina Vahabzade, Sparafucile – Ali Askerov, Monterone – Akram Poladov, Count Ceprano – Mahir Taghizade, Borsa – Fahmin Ahmedli, Marullo – Tural Agasiyev, Countess Ceprano and Giovanna – Nina Makarova.

(trailer)

Daniel Jinga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități. Marin Constantin l-a numit în anul 2003, dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, care își construiește în scurt timp o identitate repertorială nouă și o sonoritate proprie. Din 2009 dirijează Orchestra Simfonică București în cadrul multor spectacole-eveniment. În anul 2012 câștigă concursul organizat de Opera Națională București pentru postul de Maestru de cor. În paralel, continuă să fie prezent ca dirijor cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. Se apropie de genul musical și debutează la pupitrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”. Concertează la Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei, etc., spectacolele sale devenind tot mai cunoscute și apreciate.

După ce în 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște, în anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice.  În perioada ianuarie 2019 –  decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din anul 2022 este manager-director general al Operei Naționale București, după ce în 2021 a asigurat cu excelență interimatul acestei funcții. Recent, în calitate de dirijor a condus orchestra Operei Naționale București la Gala extraordinară din cadrul Expo 2020 Dubai şi la spectacolul extraordinar de la Marea Sală UNESCO de la Paris cu Povestea iei și a prezentat importante producții de operă (Aida, Rigoletto) precum și gale internaționale de operă în România și Republica Moldova.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.