Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Craiova: Caravana Muzeală a ajuns la peste 1000 de elevi și profesori

0

Proiectul de educație culturală non-formală “Caravana Muzeală” a adunat 995 de elevi din clasele I-VIII, din 14 şcoli din județul Dolj, precum şi 52 de cadre didactice în cadrul a 66 de ateliere derulate de Muzeul Olteniei Craiova. Copiii provin din comune defavorizate din punct de vedere socio-economic, unde rata șomajului depășește cu mult media pe țară, mulți părinți fiind plecați la muncă în străinătate. Proiectul desfășurat în perioada septembrie 2020 – iunie 2021 este finanțat de către Fundația Orange cu 32.000 lei, în cadrul programului anual ”Susține un ONG!”, program ce încurajează implicarea socială a angajaților Orange.

Activitațile au adus vizibilitate culturii și obiectelor de patrimoniu din Oltenia prin relocarea spațiului muzeal în zone rurale. În cadrul atelierelor desfășurate, au fost susținute mini-lecții despre patrimoniul cultural adaptate elevilor de gimnaziu. Iar activitățile educative și creative, aplicate pe tematici specifice de istorie, etnografie, științele naturii, și-au atins obiectivul asumat de a remodela percepția școlarilor despre elemente definitorii de cultură și civilizație, despre legătura acestora cu muzeul și obiectele lui.

“Mi-a plăcut foarte foarte mult! Activitatea a fost de nota 10, am învățat despre patrimoniu cultural și am avut libertatea de a face din lut animale fantastice. Cel mai mult mi-a placut să scriu cu pana de păun/gâscă și cu peniță.” a spus Cristina, elevă la Școala Gimnazială Castranova, Dolj.

Proiectul a avut multiple rezultate benefice pentru comunitatea locală: pornind de la accesibilizarea muzeului, prin joacă și interactivitate, până la promovarea și valorificarea patrimoniului cultural, îmbunătățirea accesului persoanelor defavorizate la servicii de informare și educare în domeniul cultural.

Prima inițiativă de parteneriat public-privat a Muzeului Olteniei, în domeniul educației culturale, axată pe derularea de ateliere în afara spaţiului muzeal, chiar în mijlocul comunităților rurale defavorizate, unde accesul la acest tip de educație este extrem de limitat, a demonstrat că are un potențial imens, obținându-se rezultate extraordinare. Am reușit să găsim soluțiile optime pentru a conecta conținutului valoros propus de comunitatea de specialiști ai Muzeului Olteniei, cu publicul din mediul rural, care așteaptă doar o interfață unificatoare, instrumente adecvate (programe de educație dedicate) și un ghidaj prietenos (conținut complementar) prin lumea obiectelor patrimoniului cultural.” a declarat Carmen Magdalena Păun, Șef Birou Marketing, Muzeul Olteniei Craiova.

Cele 14 unități școlare unde a ajuns Caravana Muzeală sunt: Școala Gimnazială Dobrești, Școala Gimnazială „Eufrosina Popescu” Botoșești Paia, Școala Gimnazială Gogoșu, Școala Gimnazială Calopăr, Liceul Tehnologic „Constantin Ianculescu” Cârcea, Școala Gimnazială Moțăței, Școala Gimnazială „Petrache Cernătescu” din Cernătești, Școala Gimnazială Castranova, Școala Gimnazială „Eliza Opran” din Ișalnița, Școala Gimnazială Desa, Școala Gimnazială Malu Mare, Școala Gimnazială Sadova, Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” Bârca, Școala Gimnazială Ghidici.

Despre Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei Craiova este o instituție publică de cultură, de importanță regională, ce acționează în scopul cunoașterii, educării și promovării / revalorificării patrimoniului cultural al comunității din zona Olteniei. Înfiinţat la data de 1 aprilie 1915, muzeul are un flux anual de aproximativ 47.000 de vizitatori, infrastructura deținută fiind una extrem de modernă: săli expoziționale, 3 spații interactive pentru derularea de activități creative, 1 planetarium, 3 săli de conferințe, 13 expoziții permanente și o medie de 12 expoziții temporare pe an. Pentru detalii, vizitați www.muzeulolteniei.ro

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundația Orange a investit  6 milioane de euro în cadrul a 5 programe ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru detalii, vizitați www.fundatiaorange.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.