Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Concertele laureatilor concursului „YOUTH OF MUSIC 2021” la Palatul Sutu, Bucuresti

0

Tinerii artisti castigatori ai competitiei internationale „Youth of Music 2021” – organizata de Muzeul Municipiului Bucuresti si Asociatia MuseArt – sunt pregatiti sa-si dovedeasca talentul, dedicarea si competenta in cadrul intalnirilor cu publicul iubitor de muzica clasica. Numarul mare de participanti la acest concurs desfasurat online in primavara acestui an, 130 de inscrieri din intreaga lume, a demonstrat interesul si dorinta tinerilor de a veni sa concerteze in Romania.

 

Muzeul Municipiului Bucuresti va gazdui, la Palatul Sutu (Bdul. Ion C. Bratianu nr. 2), in perioada 23-25 iulie, sapte concerte care vor fi sustinute de laureatii competitiei „Youth of Music 2021”. Sunt sapte recitaluri live oferite de tineri cu repertorii din compozitori celebri precum: Bach, Ceaikovski, Haydn, Schumann, Rachmaninov, Mozart, Chopin, Brahms, Dvorak, Beethoven, Mozart, Shostakovich, Puccini, Strauss. Publicul meloman va putea asculta atat castigatorii celor trei mari premii cat si castigatori la categoria „Debut in Bucuresti”.

Programul evenimentelor este urmatorul:

  • Vineri 23 iulie 2021, ora 18.00, Recital de acordeon classic sustinut de Michele Bianco (Italia, premiul „Debut la Bucuresti” & Premiul „Iancu Tucarman, Cat III – pana la 30 de ani);
  • Vineri 23 iulie 2021, ora 19.30, Recital de violoncel sustinut de Stefan Cazacu (Romania, castigator la categoria III – pana la 30 de ani). In acest an a castigat si locul al III-lea in cadrul prestigiosului Concurs International George Enescu 2021);
  • Sambata 24 iulie 2021, ora 16.30, Recital de saxofon clasic sustinut de Timot Magyary (Ungaria, castigator la categoria I – pana la 18 ani. In 2019 a castigat locul intai si un premiu special in cadrul celui de-al 7-lea Concurs National de Saxofon din Győr, Ungaria);
  • Sambata 24 iulie 2021, ora 18.00, Recital de pian sustinut de Riccardo Gagliardi (Italia, castigator al premiului special al juriului „Youth of Music 2021”);
  • Sambata 24 iulie 2021, ora 19.30, Recital de pian sustinut de Mia Pečnik (Croatia, castigatoare la categoria II – pana la 24 de ani). Ea a primit peste 50 de premii intai si speciale, precum si 12 premii secundare la competitii internationale si nationale;
  • Duminica 25 iulie 2021, ora 18.00, Recital de violoncel sustinut de Maksim Fedcenko-Pietsch (Germania, castigator al premiului „Debut in Bucuresti”);
  • Duminica 25 iulie 2021, ora 19.30, Recital de canto sustinut de soprana Nikola Uramova (Cehia, castigatoare a premiului „Debut in Bucuresti”).

 

Laureatii vor fi acompaniati de pianistii Diana Ionescu, Iulian Ochescu si Gabriel Gitan.

 

Programul detaliat al festivalului si repertoriile tinerilor artisti pot fi consultate pe site-ul evenimentului: https://www.museart-academy.com/competition. Toate concertele vor fi transmise live pe canalul de Youtube si pe pagina de Facebook a Muzeului Municipiului Bucuresti – Palatul Sutu, precum si pe paginile Asociatiei MuseArt.

 

Tot in cadrul Festivalului vor avea loc si Concertele sustinute de castigatorii premiilor speciale din Transilvania la Centrul de Cultura Arcus (Str. Oltului nr. 6, Sf. Gheorghe, Covasna). Concertul de deschidere va fi sustinut de pianista Sinziana Mircea, alaturi de invitatele sale chitarista Raisa Mihai si pianista Alice Poenariu, in ziua de vineri, 16 iulie, ora 18.30. Apoi, in perioada 17-18 iulie, la Centrul de Cultura Arcus vor concerta pianistii Cristiana Achim, Irisa Filip, Alice Poenariu si Leonid Lupascu. Sinziana Mircea este presedinta Asociatiei MuseArt si initiatoarea competitiei ”Youth of Music 2021” alaturi de Muzeul Bucuresti.

Partenerii proiectului sunt: Fundatia Remember Enescu, Authentic Plaza, Crizantema.com, First PR Agency, Electrecord S.A., Passadori Pianoforti Brescia, Asociatia Culturala “Iancu Tucarman si Maria Popa”, Centrul de Cultura Arcus, precum si compania ATEN.

Despre Muzeul Municipiului Bucuresti

Muzeul Municipiului Bucuresti este un muzeu pavilionar in Bucuresti, reunind 9 muzee si case memoriale in prezent deschise vizitatorilor. Din MMB fac parte: Palatul Sutu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Victor Babes, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Muzeul Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck si Cecilia Cutescu Storck si Colectia de Arta Ligia si Pompiliu Macovei. MMB este un centru informational, cultural si educational, un centru activ al unei retele de organizatii. Muzeul este un punct de reper pentru comunitatile culturale din Bucuresti, precum si pentru mediul academic si stiintific.

 

Despre Asociatia MuseArt​
Asociatia MuseArt este un ONG cultural roman infiintat in 2013 care isi propune sa sprijine dezvoltarea carierei tanarului muzician la nivel national si international. Presedintele Asociatiei MuseArt este pianista Sinziana Mircea.

https://www.museart-academy.com/ ; www.sinziana-mircea.com

 

Rezervarea biletelor pentru fiecare concert in parte de la Palatul Sutu este obligatorie si se face prin email la adresa relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro  pana la data de 22 iulie 2021, ora 16.00, precizand numele, numarul de bilete dorite si un numar de telefon.

Numarul de locuri in sala este limitat.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.