Caravana Docuart proiectează la StudentFest documentare de autor

0

Carava Docuart invită #oameniidocumentarului să ia parte la două zile de proiecții, pe 5 și 6 mai, la Universitatea de Vest Timișoara (UVT), alături de regizorii și realizatorii filmelor.

Caravana Docuart se întoarce pentru al 5-lea an consecutiv la Timișoara, acolo unde aduce o nouă serie de producții premiate la ultima ediție a festivalului filmului documentar românesc, București Docuart Fest.

Sâmbătă, 5 mai, începe prima zi de proiecții în sala A03 a UVT. De la ora 18:00 va rula Cine iubește și lasă, cel mai bun documentar studențesc la BDF 2017 care ne spune povestea celor 4.000 de negative din anii ’60 găsite într-un sat părăsit. Scurtmetrajul este urmat de documentarul Faptele sunt cunoscute (R. Gabriel Tempea) care îl are ca subiect pe Cristian, un licean de 15 ani din București, care este exclus din organizația Uniunii Tineretului Comunist, apoi exmatriculat pentru “fapte reprobabile”. Continuăm cu filmul selecționat la Visions du Réel, Ionaș visează că plouă, premiat pentru cea mai bună imagine în secțiunea principală de la ora 18:45. Povestea bătrânului Ionaș, a viselor și a conștiinței sale vor putea fi dezbătute la final cu Ileana Szasz (DOP).  De la 19:30 va fi proiectat Rise Up (R. Adrian Moisiu, Marius Mihordescu) flashurile de conștiință ale unui taximetrist bucureștean trăite cu o săptămână înaintea unei operații, iar filmul deține titlul pentru cea mai bună imagine în secțiunea studențească. La final vom sta de vorbă cu tinerii regizori prezenți pentru sesiuni de Q&A. Prima seară a caravanei docuart se încheie cu Variațiuni pe un nume – (R. Violeta Gorgos) despre Nicolae Simatoc, primul român care a jucat la FC Barcelona și la Internazionale Milano.

Duminică, 6 mai, ne întâlnim în sala A01 a UVT cu Bune și blânde (R. Florin Andreescu), de la 17:00, un film despre o lume pe cale de dispariție în care un mod de viață este supus testului timpului. De la ora 17:45 ne întâlnim cu una dintre victimele “Experimentului Pitești”, Nicu Ioniță, un supraviețuitor al experimentului Pitești (R. Gabriela Baiardi).  Documentarul premiat pentru cea mai bună regie Momente de tăcere (R. Ion Donică) va putea fi văzut la ora 19:10, filmul în care putem simți o fericirea autentică combinată cu efortul aproape tragic de supraviețuire și așteptarea morții. Momente de tăcere, o descoperire a emoțiilor reale ale vieții omenești.

Ultimul film al serii începe la ora 20:30 și este un documentar spectaculos prin subiect – viețile de zi cu zi a 3 garderobieri care își desfășoară activitatea în 3 opere din Europa: Opera din Viena, Opera Scala din Milano și Opera din Odesa – dar și prin imaginea pentru care a luat premiu în cadrul BDF 2017: Secondo Me, regizat de Pavel Cuzuioc.

2018 este un nou an în care Caravana depășește numărul opririlor precedente. Evenimentul adaugă destinații noi pe hartă urmărindu-și obiectivul de a aduce filmul documentar românesc în cât mai multe orașe. Caravana a proiectat în această ediție la Brașov, Sibiu, Târgu Jiu, Constanța, Deva. După oprirea din 5-6 mai la Timișoara, urmează Tecuci, Cluj-Napoca, Roman și București.

Caravana Docuart sprijină sectorul cultural și face accesibile produse cinematografice românești în orașe în care cinema-ul nu există ca obicei cotidian ori ca spațiu fizic. Acest proiect creează dialog în comunitate, educă și informează.

Proiectul este organizat de asociația culturală pentru film documentar românesc Docuart și reprezintă o extensie a festivalului de film București Docuart Fest. Caravana Docuart este cofinanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) și Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

Intrarea în lumea documentarului este liberă!

Organizator: Asociația Docuart

Cofinanțat: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei

Sponsor principal: BMW Group

Parteneri: Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Culturală Turn

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Modernism, All about romanian cinema,                         Observatorul Cultural, România pozitivă, Literatura de azi

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează