Au început înscrierile pentru Laboratorul fARAD 2018

0

Arad/București, 26 iulie 2018 – Laboratorul fARAD revine la Cinema Arta din Arad între 2-7 octombrie 2018, în cadrul festivalului de film cu același nume. Autori recunoscuți ai documentarului internațional sunt mentori pentru tinerii profesioniști participanți la atelierele intensive ale Laboratorului.

Laboratorul fARAD 2018 include: sesiuni de feedback cu invitații speciali ai festivalului pe proiectele în dezvoltare ale participanților, un atelier practic susținut de Dana Bunescu pe tema „Sunetul de film documentar ca parte din viziunea creativă”, și un seminar despre muzica în filmul documentar susținut de Tristan Ferland Milewski, regizorul filmului Dream Boat și DJ My Name is Claude, autorul muzicii aceleiași pelicule.

Laboratorul fARAD permite conectarea participanților la o rețea de sprijin profesional și un mentorat continuu din partea unor profesioniști de cel mai înalt nivel ai industriei filmului documentar. “E un fel de Hogwarts”, spune Lucian Mircu, participant la Laboratorul fARAD 2017. “O școală (aproape) secretă de inițiere în vrăjitorit filme. Recomand cu mâna pe inimă oricărui tânăr la început de drum. Un laborator concentrat pe substanță și pe interacțiunea de calitate cu tutorii și colegii. Mi se pare un privilegiu și o oportunitate să ai atâția oameni avizați în aceeași cameră care să îți ofere reacții la documentarul tău, dacă e în faza de lucru”.

Dana Bunescu este cel mai cunoscut monteur al noului val din cinematografia românească (câștigătoare a Ursului de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2017 pentru montajul filmului Ana, Mon Amour, regizat de Călin Peter Netzer). Printre mentorii participanți la edițiile anterioare ale laboratorului se numără Erin Casper (SUA), Magnus Gertten (Suedia), Pascale Lamche (Marea  Britanie), Alexandru Belc, Titus Muntean, Vlad Petri, alături de echipa creativă a festivalului reprezentată de directorul artistic Mona Nicoară, criticul de film Mihai Chirilov și președintele festivalului, Corina Șuteu.

Unic în România, Laboratorul fARAD este parțial modelat după laboratoarele de la Sundance, Independent Filmmaker Project și IDFA. A treia ediție este organizată anul acesta în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale.

Festivalul de Film Documentar fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC. (producător general Oana Radu și consultant programare Mihai Chirilov), în parteneriat cu 111 Film (Eugen Lumezianu). Mona Nicoară este directorul artistic al festivalului.

Mai multe informații despre program și înscriere: www.farad.ro/inscriere.html.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.