308
Asociația DRAG – Dăm Rost Acestor Generații a lansat oficial proiectul ACASĂ cu DRAG, un experiment social și educațional care își propune să aducă împreună copii, părinți, bunici, voluntari, profesioniști și instituții într-un spațiu al învățării, colaborării și apartenenței.
Evenimentul a avut loc la Centrul Pastoral Cultural „Gavril Drugănescu”, din comuna Florești-Stoenești (județul Giurgiu), unde zeci de copii, părinți și bunici au participat la inaugurarea unei inițiative care va transforma domeniul Conacului Drugănescu într-un loc dedicat educației, culturii și implicării comunitare.
Grație parteneriatului cu Protoieria Bolintin, care găzduiește la Conacul Drugănescu activitățile educaționale pe întreaga durată a verii, lansarea proiectului a fost marcată de un concert extraordinar susținut pe pajiștea conacului de Corul Ricercare al Universității Naționale de Muzică București, dirijat de Marius Sireteanu și Florian Costea, având-o ca solistă pe soprana Irina Ionescu.
„DRAG își propune să refacă sau să construiască punți între generații prin cultură, educație, voluntariat și implicare comunitară. Ne dorim să transformăm patrimoniul valoros și întâlnirile dintre oameni în experiențe care nasc comunități mai puternice, în care fiecare generație are un loc și un rost. Într-o lume în care prea des se ridică ziduri, noi alegem să construim punți. ACASĂ cu DRAG este un experiment social în care fiecare om poate contribui cu ceea ce știe, cu timpul său și cu sufletul său”, a declarat Andreea Georgiana Tocan, membră fondatoare a Asociației DRAG – Dăm Rost Acestor Generații.
Concertul coral în aer liber a beneficiat de o acustică remarcabilă, grație soluțiilor tehnice oferite de compozitorul Andrei Kerestely. Deși o furtună puternică și pana de curent care a afectat întregul sat au întrerupt alimentarea electrică, programul artistic a continuat în pridvorul Conacului Drugănescu, unde publicul a fost încântat de recitalul susținut de Ansamblul de Nai „Gheorghe Dumitru” al Școlii Gimnaziale nr. 1 Coșoba, coordonat de profesoarele Lorena Dumitru și Steliana Sima.
„Am avut bucuria de a găzdui inaugurarea proiectului ACASĂ cu DRAG, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Într-un timp foarte scurt, organizatorii au reușit să adune în jurul acestui proiect oameni dedicați, care își doresc ca domeniul Conacului Drugănescu să devină un spațiu al întâlnirii dintre generații, al valorilor culturale și al faptelor bune, un loc care să fie cu adevărat acasă pentru copii, tineri și adulți”, a declarat preotul Florin Pisculungeanu, secretarul Protoieriei Bolintin.
