ARAD: Jazz la înalțime / concert Harry Tavitian marți 17 februarie

0

Marți 17 februarie 2015, ora 18.30 / Sala Filarmonicii din Arad

Intrarea este liberă!

10958943_667140206730505_5602723582789399774_o

Voi concerta pentru prima oară în Arad!

Iată că după 45 de ani de carieră jazzistică pe care i-am serbat anul trecut, prietenii de la Asociația ASSOC din Baia Mare îmi prilejuiesc prima întâlnire cu publicul arădean. E o bucurie, mai ales cu un astfel de scop! Împreună cu profesioniștii implicați în proiectul ACCES pentru toți, vrem să facem o bucurie persoanelor cu dizabilități care vor fi invitate să participe la concert și să atragem atenția comunității că orice persoană cu dizabilități are dreptul la o viață normală.

„Jazz la înălțime”, titlul concertului, este inspirat de prima parte a evenimentului: alpiniștii Claudiu Miu și Cosmin Andron ne vor împărtăși experiențele lor dincolo de limite, reușind să treacă peste anumite dizabilități fizice insurmontabile, la prima vedere.
Recitalul meu va urma în partea a doua a serii și va avea o durată de aprox 60 de min.

Sunt sigur că pentru cauza persoanelor cu dizabilități publicul arădean va fi la înălțime.

Concertul de la Arad este al treilea, după concertele de la Baia Mare, din decembrie, și de la Suceava – ianuarie. Ecourile au fost deosebite, sălile arhipline. Un reportaj de la Suceava:https://www.youtube.com/watch?v=EpTjeSGTFw4

Contăm pe voi în calitate de răspândaci ai veștii privind concertul!
ACCES PENTRU TOȚI!: Pentru o viață normală a oricei persoane cu dizABILITĂȚI!

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează