Arad: A 5-a ediţie a Festivalului de Teatru Nou

0

FESTIVALUL DE TEATRU NOU ARAD, 2017

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad organizează în perioada 6-14 mai 2017 cea de-a 5-a ediţie a Festivalului de Teatru Nou.

Selecţionerul festivalului este şi în acest an, criticul de teatru CLAUDIU GROZA.

FTN5.banner

Un festival despre lume şi noi

Despre România cea mică, România întâmplărilor de zi cu zi, România vieţilor noastre şi a năravurilor personale/colective de care ne izbim cotidian vom vorbi destul de mult la a 5-a ediţie a Festivalului de Teatru Nou. Mai cu sarcasm, mai cu hohote de râs, mai cu emoţia în coşul pieptului şi lacrima în colţul ochiului ne vom oglindi în MicROmânia. Acesta este focusul principal al acestei ediţii cumva aniversare, pe care, sincer o spun, o visam „cea mai…” de până acum. Vom afla de la voi, spectatorii, la finalul festivalului dacă a fost aşa.

 

Un al doilea focus al FTN este dedicat unei artiste cu evoluţie remarcabilă în teatrul românesc, de o incontestabilă originalitate şi prospeţime a viziunii: Andrea Gavriliu. Un mic geniu ludic, după cum vă veţi convinge văzându-i patru spectacole în festival.

 

Mai avem însă o mulţime de spectacole poznaşe, fermecătoare, frisonante, amuzante, inteligente, faine toate şi de văzut musai!

 

Vă recomand toate spectacolele, vă invit la fiecare reprezentaţie, pentru că, împreună cu Bogdan Costea, am încercat să facem încă o ediţie memorabilă a FTN, deşi pe an ce trece festivalul devine o provocare din multe puncte de vedere. Ne-am gândit în primul rând la bucuria voastră de privitori, la plăcerea jocului şi empatia emoţiei pe care le veţi avea venind la teatru… Vă aşteptăm între 6-14 mai la Arad!

 

 

Claudiu Groza, teatrolog

curatorul FITN

 

 

 

 

 

 

 

 

SELECŢIA SPECTACOLELOR

 

 

  1. 😛 – Patru piesuţe politice despre duşmani de Csaba Székely, regia Sebestyén Aba, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu” / Focus MicROmânia

 

  1. #EmojiPlay, un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu, Teatrul Excelsior, Bucureşti în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”

 

  1. Are nevoie de multă atenţie! de Martin Crimp, regia Sânziana Stoican, Teatrul UNTEATRU, Bucureşti

 

  1. Coliziuni, un spectacol de teatru-dans, dramaturgia Tamás Szalay, regia Levente Dimény, Teatrul Maghiar „Szigligeti”, Oradea – Ansamblul Nagyvárad

 

  1. Copii răi de Mihaela Michailov, regia Geanina Hergheligiu, Teatrul Arte dell’Anima, Bucureşti / Focus MicROmânia

 

  1. Creditul de Jordi Galcerán, regia Mihai Constantin, Godot Cafe-Teatru, Bucureşti

 

  1. d’ECOurage, un spectacol de Andrea Gavriliu, Teatrul Naţional Cluj-Napoca / Focus Andrea Gavriliu

 

  1. Iarna de Jon Fosse, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul „Nottara”, Bucureşti / Focus Andrea Gavriliu

 

  1. Jacques şi stăpânul său de Milan Kundera, regia Cristi Juncu, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila

 

  1. Jurnal de România. Sfântu Gheorghe, scenariul şi regia Carmen Lidia Vidu, Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sfântu-Gheorghe / Focus MicROmânia

 

  1. Ludibrium, un spectacol de Andrea Gavriliu. Texte de Andrea Gavriliu şi Daniel Chirilă

(inspirate din volumul de eseuri „Sexul şi spaima” de Pascal Quignard), Teatrul Tineretului Piatra Neamţ / Focus Andrea Gavriliu

 

  1. Mai spun atât şi plec… decorul Alpár Albert, mişcarea scenică Tünde Baczó, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

 

  1. Masa, un spectacol audio compus, regizat şi interpretat de grupul Karbido, Polonia

 

  1. Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Comedie, Bucureşti

 

 

 

  1. Mioritza (Tristory III), un spectacol de Daniel Chirilă, Frilensăr & Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucureşti / Focus MicROmânia

 

  1. N-ai tu treabă! de Cătălin Ştefănescu, adaptare după „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT, Bucureşti

 

  1. O femeie după Péter Esterházy, un spectacol de Andrea Gavriliu, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca / Focus Andrea Gavriliu

 

  1. O mie de motiveone man-show Florin Piersic Jr., după “Every Brilliant Thing” de Duncan Macmillan, regia Horia Suru, POINT, Bucureşti

 

  1. Open de Ana Cucu Popescu, regia Leta Popescu, Asociaţia Reciproca în parteneriat cu Federaţia Fabrica de Pensule şi Asociaţia GroundFloor Group, Cluj-Napoca

 

  1. Pena, texte de Ruth Smythers, Ştefan Mako, Adina Lazăr, regia Adina Lazăr, Compania Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca

 

  1. Un être hors pair / Un om de milioane de Ioan Peter, un spectacol de Liana Didilescu-Marechal, Trupa de teatru pentru elevi şi studenţi „Amifran”, Arad

 

  1. Vorbeşte cu mine!, scenariul şi regia Ion-Ardeal Ieremia, după texte de Ioan Peter, Ştefan Caraman, Geanina Jinaru-Doboş, Lorena Lupu, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Amalia Huţan, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara / Focus MicROmânia

 

  1. Yen de Anna Jordan, regia Adrian Roman, Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu-Vâlcea

 

 

 

*

În mai puţin de o lună vom da startul unei noi ediţii a FTN, o manifestare teatrală despre „România întâmplărilor de zi cu zi”.

Vă veţi convinge că lucrurile noi din teatrul românesc se întâmplă pentru 9 (nouă) zile, la  început de mai în cadrul Festivalului de Teatru Nou de la Arad.

 

*

Programul celor 23 de spectacole cuprinse în selecţia FTN5 va fi anunţat Joi, 20 aprilie!

Biletele vor fi puse în vânzare pe: www.biletmaster.ro

şi la Casa de bilete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad

 

Haideţi la teatru!

 

 

 

BIROUL DE PRESĂ FTN5

presa.festival.arad@gmail.com

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează