Arad: 60 de spectacole invitate la Euromarionete

0

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad și Trupa de Marionete Arad organizează, în perioada 16-20 mai 2017, cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului de Animație. Directorul artistic este Christian Caimacan.

Euromarionete ptr presa patrat

În cadrul evenimentului sunt invitate doisprezece spectacole din cele patru puncte cardinale ale țării și șase trupe din Anglia, Germania, Grecia, Italia, Portugalia și Ungaria. În cele cinci zile de festival publicul arădean va putea vedea peste 60 de spectacole: 21 dintre ele pe scena mare a Teatrului Clasic Arad, a Trupei de Marionete și, pentru prima dată, în sala Cinema Arta; alte peste 40 de spectacole se vor juca în diverse spații din Arad (zone pietonale, parcuri, școli, licee, etc.)

Spectatorii mici și mari vor fi purtați în lumea fermecată a poveștilor de pretutindeni – de la Mica sirenă, la Submarinul galben, Flautul fermecat și Cenușăreasa până la Cufărul magic, Iedul cu trei capre și până la Povestea lui Hansel și Gretel – bucurându-se de prezența unor păpușari de renume internațional din România și din Europa.

De neratat este și expoziția Vitrina cu marionete, deschisă în perioada 1 mai – 1 iunie, ce prezintă o parte din colecţia de marionete a teatrului Arad, într-un cadru expoziţional original. În premieră, eroii care au dat viaţă atâtor poveşti de neuitat ale copilăriei vor fi expuși în vitrinele din centrul oraşului.

Ediția aniversară a Festivalului acordă o atenție deosebită unei ramuri puțin vizibilă în România, teatrul de păpuși itinerant. Vasilache și Marioara – celebrele păpuși autohtone – sunt gazdele primitoare ale marii familii europene din care fac parte artişti ambulanţi, vedete de necontestat ale teatrului de păpuşi itinerant care de secole străbat în lung şi-n lat drumurile Europei. Exponenții unei tradiţii teatrale transmise pe cale orală de peste 500 de ani – Pulcinella din Italia, Don Roberto din Portugalia, Fasoulis din Grecia, Punch și Judy din Anglia și Vitéz László din Ungaria – vor fi prin tot Aradul și vor reîmprospăta imaginea surprinzătoarei păpuși.

Se spune „că una dintre primele forme de teatru practicate în Țările Române (pe la începutul secolului al XIX-lea) a fost, de fapt, un teatru de păpuși. Artiștii ambulanți ai secolelor trecute străbăteau bâlciurile organizate la marginea târgurilor și dădeau reprezentații de teatru cu ajutorul unor personaje-păpuși…”. (Doamna Smaragda Callimaki de C. Gane, Realitatea ilustrată, 15 iulie 1934).

Prin intermediul invitaților noștri și al păpușilor lor avem ocazia de a ne întoarce în timp și, mai mult decât atât, de a lua pulsul evenimentelor și tendințelor teatrale ale anului 2017 din Europa.

Așadar, vă așteptăm la Arad să vă convingeți că Festivalul Internațional al Teatrului de Animație – sărbătoare a teatrului dedicată păpușarilor și păpușilor de pretutindeni – este un eveniment în care măiestria, ingeniozitatea și creativitatea vor fi la cel mai înalt nivel.

Programul Festivalului poate fi consultat pe website-ul http://trupademarionete.ro/festivalul-euromarionete/ iar biletele pot fi achiziționate online de pe www.biletmaster.ro sau la casieria Teatrului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează