Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

130 de tineri muzicieni din 27 de tari s-au inscris la competitia internationala “YOUTH OF MUSIC” 2021

0

In cadrul competitiei Internationale ”Youth of Music 2021” organizata de Muzeul Municipiului Bucuresti si Asociatia MuseArt s-au inscris 130 de tineri artisti cu varste cuprinse intre 9 si 30 de ani, fiind impartiti pe 3 categorii de varsta. Competitia este destinata muzicii clasice, in concurs fiind inscrisi instrumentisti pentru 15 categorii de instrumente si artisti lirici. Perioada de inscriere s-a incheiat pe data de 25 aprilie 2021, urmand perioada de jurizare.

In aceasta competitie internationala aflata la prima editie sunt reprezentate unele dintre cele mai prestigioase conservatoare din lume: Hochschule für Musik Köln, Hochschule für Musik München, UDK Berlin, Hanns Eisler Berlin, MDW Vienna, Mozarteum Salzburg, Royal College of Music Londra, Royal Conservatoire Brussels, Accademia Santa Cecilia Roma, Frederick Chopin Warsaw, Conservatorul Tchaikovski Kiev,  Gnessin School Moscow, Liszt Academy Budapest, Pennsylvania State University si, bineinteles, toate universitatile de top din Romania – Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” din Iasi etc. Lista candidatilor inscrisi in concurs se poate consulta pe site-ul competitiei Youth of Music International Competition 2021.

Pe data de 10 mai se vor anunta castigatorii pentru cele 3 categorii de varsta. Castigatorii vor primi premii in bani, recitaluri in salile Muzeului Municipiului Bucuresti, trofee de sticla realizate manual oferite de Authentic Plaza, precum si premii speciale constand in sesiuni de inregistrare si alte recitaluri.

Pe langa numarul mare de participanti, suntem foarte impresionati de calitatea candidatilor care provin de la mari scoli de muzica din intreaga lume. Multumesc fiecaruia in parte! In acelasi timp, ma bucur din suflet ca numele Romaniei, al Muzeului Municipiului Bucuresti si al marilor noastre personalitati culturale, care au acceptat sa faca parte din juriu, sau sa acorde premii speciale, numele acestora au ajuns pretutindeni si au reprezentat un garant pentru toti cei care au decis sa aplice intr-un concurs aflat la prima editie. Este un vot urias de incredere pe care tinerii artisti de pretutindeni l-au dat intr-un numar atat de mare. Dar toata aceasta emotie pozitiva nu ar fi fost posibila fara generozitatea partenerilor nostri in acest proiect, a celor care au decis sa isi uneasca fortele si sa ofere premii speciale cu adevarat valoroase. Acestea pot face diferenta in cariera unui tanar artist aflat la inceput de drum”, a spus pianista Sinziana Mircea, presedinta Asociatiei MuseArt.

Se vor acorda urmatoarele premii speciale: doua Premii “Electrecord”, Premiul Passadori Pianoforti”, Masterclass cu celebra soprana Laura Tatulescu, Premiul “Talent remarcabil”, Premiul Mecena”, Premiul “Iancu Turcaman”, trei recitaluri “Debut in Transilvania – Centrul de Cultura Arcus”.

Din dorinta de a incuraja si cultiva dragostea pentru muzica si arta a tinerilor, Muzeul Municipiului Bucuresti, impreuna cu Asociatia MuseArt, intentioneaza sa continue acest proiect, prin organizarea unor editii anuale.

Juriul primei editii a acestui concurs este prezidat de celebrul violonist Alexandru TOMESCU. Din juriu fac parte Liliana Staicu, muzicolog si director al Orchestrelor si Corurilor Radio Romania, pianista Verona Maier, Prorector al Universitatii de Muzica Bucuresti, dirijorul si managerul Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene EUYO Alexandru Mija, precum si pianista Sinziana Mircea. Aceasta din urma este in acelasi timp coordonatoarea proiectului in calitate de presedinta a Asociatiei MuseArt, alaturi de directorul Muzeului Municipiului Bucuresti, Dr. Adrian Majuru.

Muzeul este o prelungire contemporana a  Museionului, templul antic al artelor, unde muzica isi are locul cuvenit. Naratiunea muzeala, in ultimii ani, este insotita de muzica, iar omul si-a definit prezenta inca de la inceputuri prin muzica. Muzica a existat inaintea cuvintelor asa cum surasul este mai vechi decat zambetul. Muzica este surasul omenirii si intreaga noastra istorie este o gama prinsa intr-o cheie sol„, a declarat Dr. Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucuresti.

Recitalurile de gala ale castigatorilor vor fi inregistrate si difuzate online in luna iunie a anului 2021, pe canalul de Youtube si paginile de Facebook ale Muzeului Municipiului Bucuresti, precum si pe paginile Asociatiei MuseArt. Detalii despre criteriile de jurizare si intregul concurs se regasesc aici: https://www.museart-academy.com/regulament-concurs .

Partenerii proiectului sunt: Fundatia Remember Enescu, Authentic Plaza, Crizantema.com, First PR Agency, Electrecord S.A., Passadori Pianoforti Brescia, Asociatia Culturala “Iancu Tucarman si Maria Popa”.

Despre Muzeul Municipiului Bucuresti

Muzeul Municipiului Bucuresti este un muzeu pavilionar in Bucuresti, reunind 9 muzee si case memoriale in prezent deschise vizitatorilor. Din MMB fac parte – Palatul Sutu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Victor Babes, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Muzeul Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck si Cecilia Cutescu Storck si Colectia de Arta Ligia si Pompiliu Macovei. MMB este un centru informational, cultural si educational, un centru activ al unei retele de organizatii. Muzeul este un punct de reper pentru comunitatile culturale din Bucuresti, precum si pentru mediul academic si stiintific.

Despre Asociatia MuseArt​
Asociatia MuseArt este un ONG cultural roman infiintat in 2013 care isi propune sa sprijine dezvoltarea carierei tanarului muzician la nivel national si international. Presedintele Asociatiei MuseArt este pianista Sinziana Mircea.

https://www.museart-academy.com/

sinziana-mircea.com

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.