„Shaking hands, sharing culture”

În perioada 7 martie 2011 – 14 martie 2011 Liga Studenților din Facultatea de Mecanică Timișoara (LSFMT), Timișoara, România și Liceul „Jeanne d’Arc”, Rennes, Franța și în colaborare cu Centrul de Informare de Consiliere a Studenților (CICS) din cadrul Universității “Politehnica” Timișoara și Centrul Cultural Francez din Timișoara organizează schimbul de experiență multicultural „Shaking hands, sharing culture”.

Acest proiect are ca scop promovarea culturii, valorilor și tradițiilor româneşti. Atât prin activităţile culturale pregătite, cât și prin atelierele de lucru planificate, dorim să prezentăm aspecte ale vieții culturale şi sociale ale ţării noastre. În cadrul acestui proiect se va încerca dezvoltarea unei platforme socio-culturale între două grupuri de tineri din două țări diferite.

În cadrul acestui schimb intercultural vor participa 10 tineri francezi alături de un cadre didactic aparținând Liceului ”Jeanne d`Arc”, Rennes, Franța și aproximativ 10 studenți din cadrul facultății și a  Ligii Studenților din Facultatea de Mecanică Timișoara, România. În cadrul proiecului se va desfășura o dezbatere în ziua de joi începând cu ora 16:00 la Centrul Cultural Timișoara (bvd. C.D. Loga, nr 46) dezbaterea “Timișoara, where to?”. La această întâlnire se va analiza posibilitatea Timișoarei de a deveni Capitală Culturală Europeană si importanța călătoriei pentru tineri. Vor participa reprezentanți ai Universității Politehnica Timișoara, CCF Timișoara, Hotel Continental North Star Resort și importanți agenți economici locali. În urma acestei dezbateri se va redacta o rezoluție ce va fi depusă autorităților cu speranța că va fi luată în considerare într-o ipoteză reală de analiză culturală.

Articole înrudite:

Leave a comment

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Your email is never shared. Required fields are marked *