Soluții pentru încurajarea tinerilor din familii dezavantajate în vederea continuării studiilor și dezvoltării abilităților digitale, realizate de liceeni cu sprijinul voluntarilor Accenture România

0

Proiectul „Abilități pentru succes în carieră și business”, adresat elevilor de peste 16 ani, include mai multe activități, care îi ajută pe elevii de liceu să își dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare în antreprenoriat și diverse domenii de carieră. În cadrul proiectului, profesorii și elevii au acces la resurse pe platforma JA Learn, la webinare pe diferite teme de interes și la sesiuni de tip întrebări și răspunsuri, atât online, cât și față în față.

Pe 24 mai 2024, la sediul Accenture România din București a avut loc un workshop de tip Innovation Camp, sesiune interactivă de lucru pentru liceeni, având ca temă încurajarea tinerilor din familii dezavantajate să își continue studiile și să-și dezvolte abilitățile digitale.

Cei 34 de elevi de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Liceul Teoretic Jean Monnet, Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, Colegiul Economic Costin C. Kirițescu, Colegiul Tehnic Petru Maior și Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza au lucrat în echipe, alături de consultanții voluntari Accenture România, pentru a dezvolta soluții creative și viabile, care folosesc tehnologia în vederea creșterii accesului la educație, identificării parcursului profesional și dezvoltării cunoștințelor digitale ale tinerilor din familii dezavantajate.

Participanții au propus soluții concrete, sub forma unor platforme digitale, respectiv aplicații web: Școala Vieții, Mind Boost și NXTedu. Soluțiile au inclus accesul la cursuri online care să dezvolte abilitățile digitale, precum și alte domenii de interes, care să le ofere tinerilor din familii dezavantajate un punct de plecare pentru oportunități profesionale viitoare, implementarea de platforme educaționale centralizate pentru cursuri, materiale informative și posibilități de practică, dezvoltarea unei aplicații prin care profesorii voluntari să încarce materiale – în completarea programei școlare – destinate tinerilor și părinților acestora, pentru promovarea educației și crearea unei rețele de voluntari la nivel național. 

Feedbackul primit de la participanți după eveniment a fost unul pozitiv și a subliniat că investiția în educația digitală și în programe de dezvoltare a competențelor digitale poate contribui semnificativ la reducerea inegalităților educaționale și la promovarea incluziunii sociale.

„A fost o activitate interesantă, în care ne-am dezvoltat abilitățile de interacțiune în grup și capacitatea de a identifica soluții fezabile pentru probleme grave, de actualitate.” – elevă, Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza

„Mi-a plăcut experiența oferită. Este o activitate care stimulează creativitatea și munca în echipă.” – elev, Colegiul Tehnic Petru Maior

„O activitate plină de oportunități, pentru ca toți participanții să își poată demonstra talentul. Am apreciat faptul că am putut crea relații cu membrii echipei și cu voluntarii Accenture.” – elev, Liceul Teoretic Nicolae Iorga

De asemenea, în datele de 7 și 10 iunie 2024, elevii și studenții au participat la activități de tipul Ask the Expert, la sediile Accenture din București și Cluj-Napoca. Cei 58 de elevi și studenți de la Liceul Teoretic Eugen Lovinescu, Liceul Teoretic Ștefan Odobleja și Liceul Teoretic Traian – din București și de la Colegiul Național George Coșbuc, Colegiul Tehnic Raluca Ripan, Liceul Teoretic Mihai Eminescu și Universitatea Tehnică – din Cluj-Napoca au avut șansa de a descoperi, alături de voluntarii Accenture, diverse domenii profesionale.

Elevii au învățat cât de important este studiul pentru a avea un job ideal. – profesor, Liceul Teoretic Traian din București

„O activitate plină de informații, care ne pregătește pentru această industrie.” – studentă, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

„O activitate interesantă, din care am aflat cum funcționează domeniul IT.” – elev, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din București

Despre Junior Achievement (JA) România 

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 267.000 de elevi și studenți din 1.957 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2023, organizația a urcat pentru a cincea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a doua nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org

Despre Accenture România

Accenture este o companie globală de servicii profesionale care ajută companii, guverne și alte organizații să își construiască nucleul digital, să își optimizeze operațiunile, să accelereze creșterea veniturilor și să îmbunătățească serviciile pentru cetățeni – creând rapid valoare tangibilă. Suntem o companie axată pe talent și inovație, cu 733.000 de oameni care deservesc clienți din peste 120 de țări. Tehnologia se află în centrul schimbării de astăzi, iar noi suntem unul dintre liderii mondiali care contribuie la impulsionarea acestei schimbări, cu relații puternice în ecosistem. Combinăm puterea noastră în domeniul tehnologiei și poziția de lider în cloud, date și inteligență artificială cu o experiență de neegalat în industrii, expertiză funcțională și capacitate de livrare globală. Suntem capabili în mod unic să obținem rezultate tangibile datorită gamei noastre largi de servicii, soluții și active în domeniile Strategie și Consultanță, Tehnologie, Operațiuni, Industry X și Accenture Song. Aceste capacități, împreună cu o cultură a succesului comun și angajamentul nostru de a crea valoare la 360 de grade, ne permit să ne ajutăm clienții să aibă succes și să construim relații de încredere și de durată. Ne măsurăm succesul în funcție de valoarea de 360 de grade pe care o creăm pentru clienții noștri, pentru fiecare dintre noi, pentru acționarii, partenerii și comunitățile noastre. Vizitați-ne la www.accenture.ro    

Despre autor

avatar

Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit, avand ca misiune dezvoltarea in Romania a programelor internationale JA de educatie antreprenoriala, economica, financiara, orientare profesionala, sanatate si viata activa si dezvoltarea abilitatilor pentru viata. 39 de tari din Europa si 123 de tari din toata lumea urmeaza programele JA. In Romania, acestea sunt urmate anual de peste 200.000 de elevi din 1.400 de scoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si cu sustinerea financiara a comunitatii de afaceri. Mai multe informatii pe www.jaromania.org.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.