SafeYOU în România: Prin intermediul tehnologiei, conectăm femeile în risc de violență cu serviciile de specialitate

0

La nivel național, una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin odată în viață Accesul la suport de specialitate al persoanelor afectate de violență de gen și domestică este îngreunat de lipsa de acoperire geografică a serviciilor, distanță și de informațiile dispersate în mediul digital

SafeYOU este o soluție inovatoare care pune în contact femeile și fetele din România cu servicii specializate și profesioniști

Din luna iunie, femeile și fetele aflate într-o situație de violență domestică și de gen vor avea acces la aplicația SafeYOU, o soluție digitală dedicată promovării siguranței și împuternicirii.

România devine prima țară din Uniunea Europeană (UE) în care va fi disponibilă aplicația SafeYOU, semnificând un pas important în misiunea organizației de a promova siguranța și împuternicirea femeilor la nivel mondial.

SafeYOU își asumă acest efort cu sprijinul generos al partenerului său, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Biroul Regional pentru Europa de Est și Asia Centrală (EECARO). Colaborarea subliniază angajamentul de a promova drepturile femeilor și de a oferi siguranță acestora în regiune.

Aplicația mobilă SafeYOU vine în sprijinul femeilor afectate de violență prin conectarea utilizatoarelor cu o gamă largă de servicii de sprijin, inclusiv organizații ale societății civile, profesioniști, reprezentanți ai autorităților naționale și organizațiilor internaționale, inclusiv prin oferirea de asistență de urgență.

Recunoscând poziția vulnerabilă a femeilor refugiate ucrainene în România, SafeYOU prioritizează siguranța și bunăstarea acestora, oferindu-le suport exhaustiv, printre care servicii de consiliere psihosocială și juridică, conectarea cu o comunitate sigură, informații și resurse educaționale pentru a le ajuta să își reconstruiască viața.

Pentru a-și executa misiunea eficient, SafeYOU a stabilit un parteneriat strategic cu Fundația Sensiblu din România. Fundația va servi ca partener de implementare pe durata misiunii, asigurând livrarea eficientă a serviciilor și suportului către beneficiari.

În ciuda progreselor și a eforturilor continue de a crește conștientizarea și de a interveni, violența de gen rămâne o realitate dureroasă și complexă. În fapt, una din patru femei în România experimentează agresiune fizică sau sexuală în timpul vieții. Prin urmare, inițiativele precum SafeYOU, care facilitează accesul femeilor la servicii specializate, la profesioniști, la informații și resurse despre violență și modalități de protecție, sunt cruciale. SafeYOU își propune să construiască o rețea puternică de sprijin atât pentru femeile ucrainene, cât și pentru cele române. Această solidaritate pe care o creăm în jurul femeilor le ajută să se simtă susținute, în siguranță, și să capete putere. Suntem onorați să fim parteneri ai SafeYOU și UNFPA în acest demers.” – Cristina Horia, Președinta Fundației Sensiblu

Inițiativa a atras un interes semnificativ din partea diferitelor organizații non-guvernamentale și agenții guvernamentale, reflectând determinarea colectivă de a aborda problema presantă a siguranței femeilor în România. SafeYOU este onorată de suportul pe care Agenția Națională pentru Egalitatea de çanse între Femei și Bărbați (ANES), o agenție guvernamentală dedicată promovării egalității de gen în țară, l-a arătat pentru aceasta inițiativă.

Angajamentul SafeYOU de a promova parteneriate incluzive se extinde dincolo de ONG-uri și agenții guvernamentale, incluzând și misiuni diplomatice în România, în special prin crearea unei relații de lucru puternice cu Ambasada Armeniei în România.

Evenimentul oficial de lansare al SafeYOU în România este programat pentru 3 iunie, unde toți partenerii și părțile interesate se vor reuni pentru a marca începutul proiectului și a reafirma dedicarea lor pentru a oferi siguranță și da putere femeilor din țară.

SafeYOU rămâne angajat în misiunea sa de a crea o societate mai sigură și mai incluzivă pentru femei. Prin eforturi colaborative cu parteneri și părți interesate, SafeYOU își propune să-și extindă impactul și să sprijine femeile din întreaga lume.

* * *

Despre SafeYOU

Misiunea noastră este de a crea și de a păstra un spațiu virtual durabil și sigur, în care femeile pot căuta ajutor din partea comunității, într-un cadru sigur și suportiv.

Ne propunem să îmbunătățim ecosistemul soluțiilor existente, mai degrabă decât să le înlocuim, pentru a răspunde nevoilor unui număr mai mare de femei și fete din întreaga lume.

Despre Fundația Sensiblu

Fundația Sensiblu este o organizație non-guvernamentală înființată în România în anul 2002 și promovează drepturile omului și egalitatea de gen. Fundația militează pentru conștientizarea fenomenului de violență sexuală și de gen, prin oferirea de servicii directe de consiliere pentru persoane afectate, dezvoltă campanii de awareness, lobby&advocacy pentru îmbunătățirea legislației, contribuie la creșterea calității serviciilor sociale din România prin programe de formare pentru profesioniști care oferă servicii specializate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.