Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Profi, împreună cu Rotary Club Timișoara, a donat zilele trecute Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din localitate un analizor automat de imunologie

0

PROFI ȘI ROTARY CLUB TIMIȘOARA SPORESC ȘANSELE DE VINDECARE A PACIENȚILOR COVID-19

Timișoara, 6 decembrie 2020 – Profi, împreună cu Rotary Club Timișoara, a donat zilele trecute Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din localitate un analizor automat de imunologie, oferind astfel mai multe șanse de vindecare pacientilor coronavirus din vestul țării.

“Ne bucură faptul că, împreună cu Rotary Club Timișoara, contribuim la însănătoșirea semenilor noștri,” declara Călin Costinaș, director general adjunct al magazinelor Profi. “Unic în această parte de țară, echipamentul poate stabili dacă plasma prelevată de la un donator care a avut coronavirus îndeplineşte criteriile necesare donării şi poate fi folosită pentru administrare în tratamentul unor pacienţi internaţi,”

Așa cum se știe, plasma provenită de la unii dintre pacienții vindecați de această maladie poate salva viețile altor suferinzi dar, din păcate, nu toţi cei care au avut COVID-19 au suficient de mulţi anticorpi neutralizanţi, care să faciliteze vindecarea și, în consecință, nu orice plasmă poate fi utilizată în acest scop.

Până acum, plasma prelevată la Centrul de Transfuzii din Timişoara era trimisă la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională din Bucureşti pentru a se stabili dacă poate fi folosită sau nu. Se pierdea timp preţios cu trimiterea, analiza acesteia şi obţinerea răspunsului. Ultraperformant, aparatul donat poate să analizeze 100 de probe simultan și oferă rezultatul în 40 de minute chiar în laboratorul de la “Victor Babeş”, cel mai mare spital anti-COVID din zonă.

“Acum, medicii pot da imediat unda verde utilizării cantităților de plasmă la care sunt îndeplinite criteriile necesare, sporind șansele de vindecare ale pacienților internați,” afirmă Petru Grigorof, Președintele Rotary Club Timișoara.

Achiziţionarea echipamentului medical, Liaison SARS CoV-2 S1/S2 IgG, a beneficiat de suportul financiar de 62.000 de euro, venit din partea Profi. Pentru a se asigura funcţionarea în următoarele luni s-au achiziţionat trei kituri de consumabile şi reactivi în valoare de 4.270 euro, din care 3.400 euro au fost susţinuţi de Profi, iar diferenţa, de Rotary Club Timişoara.

Despre Profi: Aceasta este reteaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din Romînia avand în prezent aproape 1400 de magazine și peste 21000 de angajați în mai bine de 600 de localități.

Despre Rotary Club Timisoara:

Înființat în anul 1929 și re-înființat în anul 1994, Clubul Rotary Timișoara este cel mai vechi club din vestul României cu aproximativ 70 de membri, cu activități diverse în sprijinul comunității.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.