Primul centru de reabilitare respiratorie deschis de Rompetrol la Constanța

0

Grupul Rompetrol, prin programul său naţional de responsabilitate socială – “Împreună pentru fiecare” a susţinut înființarea primului centru de reabilitare respiratorie, în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, ce va deservi zona de sud-est a țării. Valoarea lucrărilor realizate cu sprijinul Rompetrol a fost de 100.000 RON.

 Recuperare pacienti

“Susținem de mulți ani comunitatea din Constanța, fiind una dintre zonele unde Rompetrol are operațiuni extinse– rafinaria, stații și peste 3000 de angajați. Angajamentul nostru față de aceasta zonă este unul pe termen lung, și se manifestă prin proiecte ample, sustenabile, ca acesta de la Spitalul de Pneumoftiziologie, pentru beneficiul cât mai multor persoane”, declară Azamat Zhangulov, Vicepreședinte Senior al Grupului Rompetrol.

Beneficiarii direcți sunt persoanele cu boli respiratorii grave, care întrunesc indicațiile introducerii într-un program de recuperare, din județul Constanța (peste 1000 de pacienți doar în 2013) și județele limitrofe, aferente zonei de SE a țării.

Dotari spitalLucrările pentru amenajarea unității de recuperare respiratorie au fost realizate în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014 și au constat în reabilitarea mansardei dezafectate și compartimentarea spațiului existent. Astfel au fost create săli de kinetoterapie, grupuri sanitare, cabinete medicale și dotate cu mobilier medical și aparatură specifică: biciclete ergonomice, covoare rulante, aparate multifuncționale, set greutăți etc.

Proiectul a fost realizat prin contribuția voluntară a personalului spitalului (peste 20 de angajați), sprijiniți de arhitecți și Consiliul Județean Constanța ca partener de proiect instituțional.

“În Romania se consideră că trăiesc aproximativ 1 milion de pacienți cu bronhopneumopatie cronică obstructivă și tot atâția astmatici. Astăzi, tratamentul medicamentos nu mai este suficient pacientului cu infirmitate respiratorie. Acesta are nevoie de un ansamblu de măsuri complementare şi progresive, care să vizeze ameliorarea condiţiei clinice şi a condiţiei fizice globale a pacientului cu boli obstructive. Prin colaborarea cu Rompetrol și finalizarea proiectului, pentru beneficiul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, dăm o șansă la o viață mai bună pacienților cu boli respiratorii cronice, care sunt așteptați în sala de kinetoterapie dotată cu aparatura specifică.” – Dr. Erdin Borgazi, manager spital.

Reabiltiare exterioaraParteneriatul Grupul Rompetrol – Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a vizat unul din cele 16 proiecte de CSR, din domeniul sănătate și protecția mediului, selectat pentru implementare în 2013, dintr-un total de 218 aplicații primite pe website-ul programului Împreună pentru fiecare.

În Constanța, în ultimii 5 ani, prin acest program au fost realizate proiecte comunitare a caror valoare depășește 700,000 RON, dintre care amintim – reabilitarea centrului de formare și pregătire în descarcerarea și asistență medicală de urgență din cadrul detașamentului de pompieri Palas, amenajarea și dotarea primului cabinet stomatologic școlar în Năvodari, dotarea cu panouri solare a Școlii Grigore Moisil din Năvodari, etc.

Despre “Împreună pentru fiecare”:

Programul de responsabilitate socială început în 2009 este destinat dezvoltării şi implicării comunităţilor locale prin  iniţierea, susţinerea şi derularea de proiecte din domeniul sănătăţii şi al protecţiei mediului. De la debutul “Împreună pentru fiecare”, în perioada 2009 – 2013, compania a alocat pentru dezvoltarea a 86 de proiecte peste 1.250.000 USD, în toate regiunile ţării, pentru beneficiul direct și indirect al 300.000 de persoane.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 12 ani de experiență ca trainer pentru circa 7000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează