PENNY desfășoară o nouă campanie de loializare prin care susține proiectul „Vreau în clasa a 9-a”, dezvoltat de World Vision România 

0
  • PENNY lansează o colecție specială de pahare de cristal, VIVESS, care aduc o notă de rafinament fiecărei ocazii speciale. 

  • Clienții se pot implica prin intermediul campaniei de loializare „Oferă o experiență completă gustului” – fiecare set de pahare VIVESS cumpărat poate ajuta 70 de elevi din Dolj, Ialomița, Bacău și Buzău să meargă la liceu.

  • 1 produs VIVESS cumpărat = 1 șansă la educație. Proiectul dezvoltat de World Vision România în parteneriat cu PENNY vizează programul „Vreau în clasa a 9-a”, prin care elevii sunt ajutați să acceseze diverse programe educaționale, stimulându-le astfel interesul pentru continuarea studiilor.

În magazinele PENNY a început o nouă campanie de loializare care are în focus colecția VIVESS. Cele 7 pahare din colecție sunt de cristal și sunt gândite să aducă o notă de rafinament fiecărei ocazii speciale. Pentru a te bucura de calitatea unei băuturi este nevoie ca aceasta să fie servită în paharul corect. Designul fiecărui pahar din colecție, precum și grosimea sticlei, dar și materialul din care sunt confecționate, au fost aspecte luate în considerare pentru a oferi o experiență completă gustului. 

Poți descoperi întreaga colecție de pahare VIVESS în magazinele PENNY din țară sau pe site.

Până pe 14 mai 2024, în magazinele PENNY se desfășoară campania de loializare cu acumularea de puncte bonus, în cadrul căreia clienții pot achiziționa paharele la prețuri preferențiale, cu o reducere de 50%. Folosind cardul PENNY, fiecare punct obținut se dublează, iar la 5 puncte adunate pe talonul colector se acordă reducerea pentru un set de pahare.

Prin această campanie, PENNY, alături de World Vision România, dezvoltă programul „Vreau în clasa a 9-a”, prin intermediul căruia 70 de elevi din 4 județe – Dolj, Ialomița, Bacău și Buzău – vor fi ajutați să acceseze diverse activități educaționale, stimulându-le astfel interesul pentru continuarea studiilor. Clienții pot sprijini campania și pot dărui o șansă în plus la educație, cu fiecare produs cumpărat din colecția VIVESS.

„Cu fiecare nouă campanie de loializare desfășurată în magazinele noastre ne dorim să sprijinim, împreună cu clienții, cauze și persoane din comunități defavorizate. Vă invităm să vă alăturați programului „Vreau în clasa a 9-a”, dezvoltat de World Vision România și odată cu fiecare produs VIVESS cumpărat, să ajutăm tinerii să își continue studiile și să meargă la liceu.”, a afirmat Monica Coman, Marketing Team Leader – Advertising, din cadrul PENNY | REWE România.

„Copiii și adolescenții din mediul rural au nevoie de sprijin pentru a-și continua educația. Au nevoie să fie ascultați, văzuți, susținuți. Ne bucurăm să avem parteneri care se alătură acestei misiuni, mai ales cu idei creative, menite să atragă atenția asupra cauzei educației. Împreună putem schimba viitorul acestor copii!”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Detalii despre campania de loializare PENNY pot fi consultate aici. 

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 376 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați. 

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane. 

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra serviciilor dedicate copiilor, familiilor şi comunităţilor, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 32 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi din 39 judeţe.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.