Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Dezvoltarea durabilă și importanța resursei apă pentru compania Henkel

0

București, 22 martie 2021 – În 2021, de Ziua Mondială a Apei, marcată în fiecare an pe 22 martie, atenția tuturor se îndreaptă către înțelegerea însemnătății și valorii acestei resurse și apoi stabilirea acțiunilor pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru protejarea acesteia.

Compania Henkel și-a propus să furnizeze produse și soluții care au o contribuție pozitivă la îndeplinirea provocărilor sociale și de mediu. În ceea ce privește managementul resursei apă, compania urmărește economisirea acesteia în faza de producție și în cea de consum, mai ales pentru diviziile B2C (Beauty Care și Laundry & Home Care). Astfel, Henkel ia în considerare producția eficientă din punct de vedere al apei încă din etapa de dezvoltare a produselor.

De fapt, sustenabilitatea este un pilon-cheie în strategia de inovare a diviziilor B2C. Astfel, în diferite „secțiuni-cheie” ale procesului de dezvoltare și inovare, fiecare produs nou trebuie să aibă o contribuție în zona sustenabilității.

Conform ultimul raport de sustenabilitate al companiei, în 2020 Henkel a utilizat cu 28% mai puțină apă pentru fiecare tonă de produs realizată, comparativ cu anul de bază 2010. Mai departe, compania vizează reducerea consumului de apă cu 35% pe tonă de produs până în 2025, precum și încurajarea utilizării responsabile a produselor companiei pentru reducerea consumului de apă în faza de utilizare a acestora.

În fiecare zi, produsele Henkel sunt folosite în milioane de gospodării din întreaga lume, de aceea, compania caută să dezvolte din ce în ce mai multe produse care ajută consumatorii să economisească apă, ca de exemplu balsamul leave-in (fără clătire) și șamponul uscat (dry shampoo) – ambele se folosesc fără apă. Apoi, șervețelele pentru rufe Colour Catcher economisesc, de asemenea, apă, permițând consumatorilor să spele, împreună, rufe în culori diferite, fără riscul apariției petelor/ migrației culorilor. De asemenea, folosind Somat soluție de clătire pentru mașina de spălat vase, consumatorii pot reduce numărul de cicluri de spălare, salvând apă și energie.

În plus, la nivel global, Henkel Beauty Care (mărcile Schauma, Fa) a inițiat în 2016 proiectul „Be smarter. Save Water ” care își propune să sensibilizeze consumatorii cu privire la utilizarea responsabilă a apei. Astfel, pe website-ul Be Smarter Save Water (smarterinitiative.com) compania oferă o multitudine de informații consumatorilor, ca de exemplu faptul că reducerea duratei dușului poate reduce atât consumul de apă, cât și emisiile de CO2 prin reducerea cantității de energie necesară pentru încălzirea apei. Tot aici aflați ce ar trebui să știm cu toții despre apă / Facts (smarterinitiative.com) și cum putem economisi apă? /Tips (smarterinitiative.com) sau puteți să vă calculați amprenta zilnică de apă / Specials (smarterinitiative.com).

În ceea ce privește divizia Laundry & Home Care, temperaturile scăzute ale apei în procesul de spălare a rufelor ajută, de asemenea, la reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO2. Inovațiile Henkel le permit consumatorilor să obțină rezultate excelente în procesul de spălare a rufelor la temperaturi mai scăzute atunci când utilizează detergent cu formulă concentrată. Potențialul de economisire este enorm: în cazul în care apa nu mai este încălzită, este posibil să economisim anual mai mult de șapte milioane de tone metrice de emisii de CO2. În plus față de puterea îmbunătățită de spălare, detergenții lichizi, cu formulă mai concentrată, contribuie la reducerea amprentei de-a lungul întregul lanț valoric, inclusiv în faza de producție, prin eficientizarea consumului apei.

World Water Day 2021

Ziua Mondială a Apei (Wold Water Day) a fost introdusă de către Organizația Națiunilor Unite în 1993 și are loc, în fiecare an, pe data de 22 martie.

Alături de oxigen, apa este cea mai valoroasă resursă pentru viața umană de pe pământ. Noi, oamenii avem nevoie de apă pentru a supraviețui – și nu doar apă proaspătă pentru băut. Ne bazăm pe diferite tipuri de apă pentru o gamă largă de servicii și produse, de la salubritate și asistență medicală până la agricultură și fabricarea de articole vestimentare.

În viața noastră de zi cu zi, folosim apă pentru îngrijirea personală și a locuinței. În plus, apa este un ingredient-cheie într-o mare varietate de produse pe care le cumpărăm. Dar chiar dacă 71% din suprafața Pământului este acoperită de apă, mai puțin de 1% este apă dulce, potrivită pentru consumul uman. Astăzi, aproximativ 1 din 3 persoane trăiesc fără apă potabilă sigură, iar cererea globală de apă este de așteptat să crească cu mai mult de 50% până în 2040. Această tendință este accelerată de schimbările climatice, deoarece inundațiile, seceta și căldura au un impact direct asupra disponibilității diferitelor tipuri de apă de care oamenii au nevoie. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, peste 1,2 miliarde de oameni trăiesc în zone cu deficit tot mai mare și 500 de milioane de oameni se apropie de această situație. Dacă nu începem să economisim apă acum, ne distrugem irevocabil viitorul!

Despre Henkel România

Companie înființată în anul 1994, ca reprezentantă a Henkel Central Eastern Europe Austria, Henkel România are în prezent peste 500 angajați, și un portofoliu compus din peste 30 mărci, mii de produse de la detergenți și Produse pentru îngrijirea Locuinței, la Produse Cosmetice și de Îngrijire Personală, până la Adezivi comerciali, profesionali și industriali și tehnologii. Henkel deține trei unități de producție în România (Pantelimon/ lângă București, Câmpia Turzii și Roznov). Mai multe detalii @ www.henkel.ro

Despre Henkel

Henkel este o companie globală cu un portofoliu de produse diversificat și echilibrat. Compania este lider cu cele trei divizii atât în zona industrială cât și în sectorul produselor pentru consumatori, datorită mărcilor sale puternice, inovațiilor și tehnologiilor sale. Henkel Adhesive Technologies este lider global pe piața de adezivi – în toate segmentele industriei. În categoriile “Laundry and Home Care”/Detergenți și Produse pentru îngrijirea Locuinței și „Beauty Care”/ Produse Cosmetice și de Îngrijire Personală, Henkel deține poziții de lider în multe dintre piețele relevante la nivel global. Înființată în 1876, Henkel are o tradiție de peste 140 de ani de succes. }n 2020, Henkel a înregistrat vânzări de peste 19 miliarde euro și un profit operațional ajustat de cca 2,6 miliarde euro. Henkel are 53.000 angajați la nivel global – o echipă pasionată și diversă, unită de o cultură organizațională puternică, o misiune comună de a crea valoare durabilă și valori comune. În calitate de lider recunoscut în zona de sustenabilitate, Henkel deține poziții de top în multe topuri și clasamente internaționale de profil. Acțiunile Henkel sunt listate la Bursa Germană DAX. Pentru mai multe informații, puteți accesa www.henkel.com .

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.