Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Cognizant Softvision România donează computere și echipamente IT în valoare de peste 100.000 USD, pentru susținerea educației

0

Compania de top în inginerie de produse software, în parteneriat cu Cercetașii României filiala Bistrița-Năsăud și World Vision, donează 561 de computere către 16 comunități din România;

Donația de echipament în valoare de peste 100.000 de dolari vizează copiii aflați în prag de abandon școlar, din cauza lipsei accesului la tehnologia necesară educației online în timpul pandemiei.

Cognizant Softvision, una dintre cele mai importante companii de inginerie de produse software din lume și una dintre cele mai mari companii de tehnologie din România, a anunțat astăzi că a donat calculatoare și echipamente IT pentru educația locală, în valoare de peste 100.000 de dolari. Echipamentele sunt destinate copiilor care ar putea fi pe punctul de a renunța la școală, din cauza lipsei accesului la soluțiile tehnologice necesare școlii online în aceste timpuri.

Donația, realizată în parteneriat cu Cercetașii din Bistrița și World Vision, include 561 de computere și alte echipamente necesare (monitoare, tastaturi, căști, mouse, licențe, sisteme de operare) care vor fi distribuite în 16 comunități din România. Cercetașii au lucrat o săptămână întreagă pregătind computerele pentru utilizare, în timp ce World Vision a ajutat la identificarea comunităților care au nevoie de acestea. Echipa Cercetașilor a fost compusă din peste 25 de elevi din licee și universități reprezentând mai multe cluburi de robotică, conduși de Sidor Costinași, liderul comunității Cercetașilor din Bistrița, determinat să se implice pentru a asigura un mediu propice și stabil pentru copii.

Odată cu pandemia care a mutat toată educația și cursurile online, donația are ca rezultat imediat echiparea a sute de copii cu mijloace tehnice, fiind astfel pregătiți și capabili să-și continue studiile.

Mihai Constandiș, Country Manager România și Head of Eastern Europe Studios, Cognizant Softvision

Credem cu tărie că este responsabilitatea noastră să fim implicați în comunitățile locale în care ne desfășurăm activitatea. Educația este un motor esențial care conduce o societate spre succes și ne bucurăm că prin valorificarea resurselor și expertizei noastre în tehnologie putem să oferim copiilor acces la educație de acasă, ceea ce ajută la asigurarea unui viitor mai bun pentru noi toți.”

Alina Foghis, coordonator World Vision România

Colaborarea cu Cognizant Softvision, Cercetași României, filiala Bistrița-Năsăud și World Vision este un exemplu simplu al modului în care mediul de afaceri și ONG-urile din toată țara își pot uni forțele pentru a-i ajuta pe cei aflați la nevoie. Ne-am simțit responsabili să le dăm o mână de ajutor copiilor care, în timpul pandemiei, nu au avut ocazia să-și continue educația în condiții rezonabile. Școala online necesită o infrastructură pe care unele familii nu și-o pot permite și credem că avem obligația de a contribui la bunăstarea acestor copii.”

World Vision este o organizație umanitară care ajută copiii, familiile și comunitățile din care fac parte să depășească sărăcia și nedreptatea. De mai bine de 30 de ani, ONG-ul îi ajută pe copiii din România să-și atingă întregul potențial.

Resurse:

Cognizant Softvision website: www.cognizantsoftvision.com

Cognizant website: www.cognizant.com

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.