Peste 95% din textilele din gospodăriile românești sunt aruncate și ajung incinerate. Ce măsuri vor schimba totul în viitorul apropiat!

0

România se află în topul țărilor poluatoare atunci când vine vorba de gestionarea deșeurilor textile. Din cauza lipsei unei infrastructuri de colectare, sortare și reutilizare sau reciclare, peste 95% din textilele prezente în gospodăriile românești ajung să fie aruncate la gunoi și incinerate, conform raportului Agenției Europene de Mediu, citat de Organizația Humana People to People. Efectele sunt dezastruoase, deoarece fibrele sintetice aruncate în natură elibereză microplastice periculoase în mediul înconjurător, iar cele naturale generează efect de seră atunci când se descompun.

Reprezentanții Organizației Humana People to People explică de ce am ajuns să generăm atât de multe deșeuri în România și ce soluții se întrevăd în viitor, impuse de Uniunea Europeană.

„La nivel european, conform raportului Ellen Mac Arthur, mai mult de 80% din texilele din gospodării sunt aruncate și ajung la groapa de gunoi sau în mediul înconjurător. În România, situația este și mai dezolantă, pentru că depășim 95%. Conform raportului Agenției Europene de Mediu (EEA) din acest an cifra este de 99% și are la bază date colectate în anul 2020. Însă încerăm să fim optimiști datorită faptului că în unele orașe au început deja inițiative de colectare separată a textilelor. Principala cauză ține de faptul că nu avem un mecanism de colectare separată și sortare a textilelor în România adaptat volumelor existente, astfel încât să fie mai ușor de urmărit traseul lor și să putem apoi reutiliza textilele conforme ori să le reciclăm. Conform ierharhiei zero deșeuri, reutilizarea textilelor este prioritară reciclării. Este mai eficient și mai prietenos cu mediul să reintroducem în circuit, de exemplu, hainele aflate în condiție bună, să poată fi purtate din nou de oameni, ca produse second-hand”, explică Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.

Colectare separată, obligatorie în România, de la 1 ianuarie 2025

Uniunea Europeană are însă în plan o serie de măsuri ce vor trebui implementate obligatoriu de fiecare țară membru. Una dintre acestea va intra în vigoare chiar la 1 ianuarie 2025.

„Începând cu anul viitor, colectarea separată de textile va fi obligatorie și în România. Acest fapt va ajuta autoritățile să monitorizeze mai bine ce se va întâmpla cu aceste textile odată ce vor fi colectate. Va fi, însă, nevoie de fonduri care să susțină costurile asociate structurilor de colectare, reutilizare și reciclare. Într-o economie circulară a textilelor, producătorii sunt cei care trebuie să contribuie la sprijinul infrastructurii. Tocmai de aceea, Uniunea Europeană pregătește o serie de măsuri de tip REP (Extinsă a Producătorului). Aceste noi politici plasează responsabilitatea financiară către producatori, ei trebuind plătească pentru fiecare produs textil nou pus în piață. Mai mult, ei trebuie să se asigure că acele produse nu ajung să aibă un impact negativ asupra mediului când ies din uz. Aceste politici sunt necesare și binevenite, deoarece, fără ele, va fi imposibil de administrat volumele tot mai mari de textile post-consum. În plus, se vor crea și noi sectoare de activitate, noi locuri de muncă în domeniul sortării, reutilizării, reparării si reciclării materialelor textile. O schemă REP bine gândită și implementată va crește în mod semnificativ dinamica costuri-venituri, va oferi transparență și o platformă în care economia circulară din România poate exista”, adaugă  Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.

Eco-taxele ar trebui să ia în considerare importanța reutilizării hainelor într-o economie circulară

Măsurile EPR (Responsabilitatea Extinsă a Producătorului), care vor fi implementate în anii următori, vor aduce anumite avantaje pentru România.

„Majoritatea hainelor cumpărate de consumatorii români sunt produse de companii din alte țări. Odată cu noile măsuri REP, o eco-taxă ar trebui plătită în România pentru fiecare articol plasat pe piața românească, iar aceste noi taxe vor ajuta la menținerea unui sistem sănătos pentru circularea hainelor ieșite din uz. Hainele second-hand reprezintă una dintre cele mai importante metode de a limita supraconsumul și poluarea mediului. În Uniunea Europeană există în prezent o discuție despre cum să se găsească o soluție care să permită accesul facil la haine second-hand la prețurile de astăzi și să se evite orice eco-taxă pentru sectorul de reutilizare a hainelor,” spune Karina Bolin, CEO al Humana People to People în România.

Vom avea o planetă mai curată prin reutilizarea hainelor

Dacă măsurile de Responsabilitate Extinsă a Producătorului și mecanismul de colectare și sortare a textilelor vor fi implementate corect și eficient, vom asista la schimbări pozitive în ceea ce privește impactul acestei industrii asupra mediului și sănătății oamenilor, susțin reprezentanții Humana People to People.

„Cea mai eficientă metodă de a reduce impactul negativ asupra mediului a fost și va rămâne reutilizarea și repararea textilelor. Aceasta include cumpărarea hainelor second-hand și alegerea conștientă de a nu arunca un articol vestimentar doar pentru că are un fermoar defect. Cu toate acestea, pentru a da hainelor o nouă viață, oamenii au nevoie de un sistem de colectare eficient și la îndemână. Mulți dintre cei care fac cumpărături în magazinele Humana pentru a achiziționa haine second-hand se plâng că România nu dispune de un sistem coerent de colectare a hainelor ieșite din uz, asemănător cu sistemul de returnare a peturilor. În plus, produsele textile au un mare potențial de reutilizare, comparativ cu alte produse care pot fi doar reciclate la sfârșitul ciclului lor de viață. Humana colectează haine în toată Europa de zeci de ani, respectând legislația UE și cea locală, și acum prospectăm posibilitatea de a face acest lucru și în România,” spune reprezentantul Organizației Humana People to People.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.